Romania va exporta peste 500.000 de vaci din rasa Baltata Romaneasca in China.
Romania a semnat un protocol cu autoritatile chineze in urma caruia va exporta in urmatorii 7-10 ani peste 500.000 de vaci din rasa Baltata Romaneasca in China, care le vor aduce fermierilor romani venituri mai mari de o jumatate de miliard de euro.
Protocolul a fost semnat de in luna septembrie de reprezentanti ai statului chinez si ministerul roman al Agriculturii, Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara, Autoritatea Nationala de Reproductie in Zootehnie si Asociatia Crescatorilor de Vaci „Baltata Romaneasca” din Brasov.
„Este o sansa extraordinara pentru fermierii romani. Cererea din China este foarte mare, iar in perioada de 7-10 ani pentru care este valabil protocolul, noi trebuie sa exportam peste 500.000 de vaci. Se vor trimite animale de un an, vitele in dezvoltare, al caror pret de export este aproximativ 1.000 de euro”, a declarat agentiei Mediafax Zoltan Haller, vicepresedintele Asociatiei Crescatorilor de Vaci „Baltata Romaneasca” din Brasov.
Primul lot de animale, de 4-5.000 de vaci, va fi exportat in luna ianuarie a anului viitor.
Zoltan Haller spune ca Romania este prima tara europeana care exporta vaci in China si a patra din lume, dupa Australia, Noua Zeelanda si Uruguay.
In Romania sunt peste 600.000 de vaci din rasa Baltata Romaneasca (vaci in lactatie) si inca pe atat masculi si tineret, a mai precizat Zoltan Haller.