Home Economie Obligatiunile Companiei BITTNET au debutat pe PIATA AERO

Obligatiunile Companiei BITTNET au debutat pe PIATA AERO

Obligatiunile emise de compania Bittnet (BNET19) au debutat pe piata AeRO in data de 28 septembrie 2016. Aceasta este a cincea emisiune de obligatiuni corporative listate pe Sistemul Alternativ de Tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti.

Compania a atras in luna iulie 4,18 milioane de lei prin vanzarea de obligatiuni cu maturitate de trei ani si o dobanda fixa de 9% pe an, platibila trimestrial.
 
“Marcam astazi o noutate: listarea primei emisiuni de obligatiuni emise de o companie de IT romaneasca. Noi credem in piata de capital si folosim ori de cate ori putem instrumentele oferite de aceasta pentru finantarea dezvoltarii companiei. Emisiunea curenta de obligatiuni, cu o scadenta de trei ani, reprezinta o potrivire ideala intre durata disponibilitatii capitalului si durata unui ciclu de dezvoltare in cadrul businessului nostru. Suntem incantati ca atat de multi investitori au incredere in planurile noastre de dezvoltare. Vom continua sa facem toate eforturile pentru a atinge obiectivele ambitioase de dezvoltare, continuand cresterea care ne-a inclus in ultimii doi ani in topurile Deloitte Fast 50 inTech in EMEA”, a spus Cristian Logofatu, Director Financiar al Bittnet.
 
“Bittnet a obtinut o recunoastere regionala importanta, in calitate de companie publica, si a primit un premiu intr-o Gala dedicata pietei de capital din Europa Centrala si de Est, care a avut loc recent la Varsovia, unde a fost votata de un juriu international. Suntem incantati ca societatea continua sa profite din pozitia de lider al pietei AeRO, prin profesionalism si calitatea managementului – care este dovedit de noul proiect de strangere de fonduri care s-a incheiat cu succes si care este, incepand de astazi, disponibil tuturor investitorilor activi la Bursa de Valori Bucuresti”, a spus Ludwik Sobolewski, Director General la Bursa de Valori Bucuresti.
 
Compania Bittnet a fost infiintata in anul 2007, de fratii Mihai si Cristian Logofatu, care au pus bazele unei mici echipe de tehnicieni entuziasti.
 
In anul 2011, Razvan Capatina, investitor privat, intra in actionariatul companiei, iar in martie 2015, aceasta a atras o noua runda de capital suplimentar de 150.000 de euro prin vanzarea unei parti din actiuni catre fondul polonez de investitii Carpathia Capital.
 
Principalul domeniu de activitate al companiei il constituie desfasurarea de training-uri IT si furnizarea de solutii end-to-end de infrastructura IT, cu tehnologii apartinand liderilor de piata cum sunt Cisco, Amazon, Microsoft, Dell, VMware, HP, etc. 
 
In cadrul ofertei de vanzare (plasament privat) au fost vandute un numar de 4.186 de obligatiuni, la pretul nominal de 1.000 de lei, acestea fiind achizitionate de un numar de 40 de investitori (4 persoane juridice si 36 de investitori persoane fizice).
 
Contul de profit si pierdere  (RON)    2014              2015                S1 2016   
Cifra de afaceri                            8.179.532     11.269.853          4.989.913   
Cheltuieli din exploatare              7.960.691       9.814.813          4.924.178   
Rezultat operational                       373.195       742.357                153.644   
Rezultat financiar                           269.112        479.111                -147.363   
Rezultat brut                                  269.112      1.221.468                   6.281   
Rezultat net                                   209.672      1.033.833                      245
 
Sursa: Situatii financiare Bittnet Systems SA
 
BRK Financial Group este Consultantul Autorizat care a asistat Bittnet in derularea ofertei si listarea obligatiunilor pe piata AeRO. Mai multe informatii despre emisiunea de obligatiuni gasiti in Memorandumul disponibil pe www.bvb.ro.
 
.
 

Exit mobile version