Decizia BNR de majorare a dobânzii sale cheie, de la 2,25 la 2,50%, a continuat și ieri să influențeze piețele valutară și monetară.
Banca centrală a majorat de la 3,5 la 3,6% prognoza de inflație pentru finalul anului, menținând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. În acest sens Mugur Isărescu a afirmat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar ea se va reflecta în avansul luat de prețuri.
Cei mai afectați sunt românii care au contractat credite, de nevoi personale sau ipotecare, indicii ROBOR atingând noi maxime ale ultimilor patru ani. Această evoluție a fost influențată și de operațiunea prin care BNR a atras, la începutul săptămânii, depozite de la băncile comerciale în valoare de 3 miliarde de lei, pentru care a oferit o dobândă de 2,25%.
Indicele la trei luni, în funcție de care se stabilește nivelul ratei la creditele de nevoi personale, a urcat la 2,73% nivel care nu a mai fost atins din mai 2014 iar cel la șase luni a sărit la 2,87%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au crescut la 2,91%, respectiv la 2,96%.
Leul a făcut notă discordantă comparativ cu celelalte monede din regiune și s-a apreciat față de euro de la 4,6496 la 4,6454 lei, minim care nu a mai fost atins de la începutul lui februarie. Tranzacțiile s-au realizat între 4,644 și 4,652 lei iar cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,643-4,646 lei, semn că moneda națională se poate întări și în zilele următoare, odată cu intrările de capital speculativ.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9148 la 3,9170 lei, maxim care nu mai fost atins de la sfârșitul lui decembrie trecut. Cotațiile au urcat ieri la 3,913-3,931 lei.
Moneda elvețiană care s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,187-1,19 franci/euro, ca o consecință a amplificării aversiunii față de risc, a crescut de la 3,9025 la 3,9057 lei.
În ultima perioadă piețele emergente au fost nevoite să se împrumute la costuri tot mai ridicate, din cauza programului FED de majorare a dobânzii din SUA. Această evoluție s-a resimțit la nivelul ratei de schimb, ieri moneda poloneză depreciindu-se la 4,268-4,297 zloți iar cea maghiară la 314,6-315,7 forinți.
Decizia președintelui Trump de a denunța acordul cu Iranul în domeniul nuclear nu a afectat moneda americană, care s-a apreciat față de euro la 1,1823-1,1870 dolari, valori care se mai înregistrau în decembrie trecut.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut de la 9.160,97 dolari, marți seară, la 9.114,94 dolari, ieri dimineață.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU