Transportatorii iau in calcul aceasta varianta pentru Guvernul Romaniei nu si-a platit restantele inca din iulie 2012.
Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT) ia in calcul anularea transportului gratuit si a tarifelor reduse pentru pensionari si categoriile sociale defavorizate, din cauza faptului ca Ministerul Transporturilor are datorii restante din iulie 2012 fata de operatorii de transport.
Membrii FORT, care se declara nemultumiti de raspunsurile primite de la Ministerul Muncii si Ministerul Transporturilor in ceea ce priveste plata arieratelor fata de operatorii de transport pasageri, anunta ca iau in calcul anularea facilitatilor la tarife acordate anumitor categorii.
„FORT a atras in nenumarate randuri atentia asupra faptului ca datoriile Ministerului Transporturilor se acumuleaza, iar bugetul este din ce in ce mai redus. In momentul de fata, MT are datorii restante la luna iulie 2012 fata de operatorii de transport. Raspunsul la intrebarea clara lansata de FORT in 16 iulie nu a fost dat de nici unul din cele doua ministere, care arata cu degetul la Ministerul de Finante. Principalul vinovat insa, de data aceasta, este Ministerul Muncii, care la inceputul anului curent a anulat printr-o ordonanta (4/2013) modificarile aduse prin Legea 211/2012 de Parlamentul Romaniei la Ordonanta 8/2011”, se arata intr-un comunicat transmis agentiei Mediafax.
Principala cauza ce conduce de ani de zile la aceasta situatie, in care se afla MT si transportatorii, o reprezinta sistemul gresit prin care se acorda reducerile si gratuitatile, se mai precizeaza in comunicat.
„Parlamentul, dupa nenumarate interventii ale reprezentantilor FORT, a simplificat procedura de acordare a acestor facilitati, degrevand MT si operatorii de transport de problema financiara. FORT considera ca atata timp cat nu exista buget pentru acoperirea acestor arierate, Guvernul trebuie sa revina la solutia data de Parlament sau pur si simplu sa renunte sa faca protectie sociala pe «spinarea» agentilor economici din transporturi”, se mai arata in comunicat.
FORT considera ca „pe fondul diminuarii bugetului MT cu inca 950 de milioane de lei, este clar ca nu exista sanse ca aceste arierate sa fie achitate”. Acest fapt va conduce la refuzul transportatorilor de a mai acorda reduceri si gratuitati.