Pericolul din Legea Salarizarii unitare care ii pandeste pe ASISTENTII MEDICALI! Asta se va intampla daca legea va fi aplicata in forma anuntata

Pericolul ascuns de Legea salarizarii unitare a bugetarilor, in ceea ce ii priveste pe asistentii medicali, este acela de a nu li se mai recunoaste, financiar, traseul profesional. Ce se va intampla odata cu noua lege de salarizare? Merita sa ne zabovim putin asupra observatiilor facute in acest sens de catre Federatia Solidaritatea Sanitara.

Redam mai jos ceea ce reprezentantii sindicatului au postat cu doua zile in urma pe pagina de facebook:

„Astfel cum este construit proiectul de lege a salarizarii unitare, dat publicitatii zilele trecute, din punct de vedere salarial evolutia in cariera a asistentei medicale din sistemul sanitar public devine total neatractiva.

Exemple:
I. Cazul asistentei medicale cu studii S, dintr-o unitate clinica:
Asistenta Medicala Principal – are astazi 29,46% in plus la salariul de baza fata de gradul profesional inferior. In proiectul de lege a salarizarii acest procent devine 4,12%;

Asistenta Medicala, gradul profesional urmator celui Principal – are astazi 25,12% in plus la salariul de baza al asistentei medicale debutant. In proiectul de lege a salarizarii acest procent devine 5,65%;

II. Cazul asistentei medicale cu studii PL, dintr-o unitate clinica:

Asistenta Medicala Principal – are astazi 11,00% in plus la salariul de baza fata de gradul profesional inferior. In proiectul de lege a salarizarii acest procent devine 4,00%;

Asistenta Medicala, gradul profesional urmator celui Principal – are astazi 26,44% in plus la salariul de baza al Asistentei Medicale Debutant. In proiectul de lege a salarizarii acest procent devine 1,35%.

Efectele acestui proiect de lege a salarizarii in ce priveste reinventarea ierarhiilor nu se incheie aici.

Vor aparea situatii in care nivelul salarial al Asistentelor Medicale Debutant va fi mai mare decat al Asistentelor Medicale cu grad profesional Principal.

Spre exemplu, o asistenta medicala debutant cu peste 20 de ani vechime (este vorba despre vechimea in munca si nu despre vechimea in profesie) va avea un salariu mai mare decat o asistenta medicala principal cu 5-10 ani vechime.

Cu alte cuvinte, asistenta medicala la varful carierei, care are si mai multa vechime in profesie, va castiga mai putin decat asistenta medicala debutant. „

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.