Peste 6 milioane de lei investiții în modernizarea rețelei gaz din județul Botoșani

Cele mai ample lucrări se desfășoară în localitățile Botoșani și Cătămărăști Deal. Anul trecut, au fost înlocuite conducte și branșamente de gaz pe o lungime de 5 kilometri, iar rețeaua a fost extinsă cu 23 de kilometri.

Delgaz Grid va desfășura, anul acesta, în județul Botoșani, proiecte de investiții în valoare de peste 6 milioane de lei, pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe o lungime de peste 20 de kilometri. Astfel, 10 kilometri vor fi înlocuiți cu conducte și branșamente moderne de polietilenă și alți 10 kilometri vor fi protejați catodic.

Cele mai mari proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în localitățile Botoșani și Cătămărăști Deal.

Scopul investițiilor este creșterea calității serviciilor, în ceea ce privește continuitatea și siguranța, precum şi a numărului clienților racordați la rețea pentru a beneficia de gaze naturale.

Anul trecut, în municipiul Botoșani s-au înlocuit conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de 5 kilometri, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 23 de kilometri, pentru racordarea de noi consumatori. 

Delgaz Grid a investit, în anul 2021, în distribuția de gaze naturale, peste 330 de milioane lei, în special pentru modernizarea a 310 kilometri de conducte și branșamente gaz, rețeaua de distribuție fiind extinsă cu 575 kilometri. Totodată, anul trecut, în parteneriat cu autoritățile locale au fost înființate 5 noi distribuții de gaze naturale în localități din județele Bacău, Neamț, Satu Mare, Iași și Hunedoara și au fost modernizate 6 stații de reglare măsurare a gazelor naturale în județele Bacău, Hunedoara, Iași, Neamț și Sibiu.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.