Piața așteaptă ridicarea barierei de la 4,6

Prima ședință a lunii noiembrie a fost una de ușoară apreciere a leului față de principalele valute. Însă în piața monetară indicii ROBOR au atins noi maxime ale ultimilor ani, semn că injecțiile cu lichiditate ale BNR ar trebui să crească.

Cursul euro a încremenit, el fiind stabilit la 4,5984 față de 4,5985 lei acum două zile. Conform dealerilor bancari, BNR continuă să puncteze înainte de anunțarea mediei oficiale. Ieri, piața s-a deschis la 4,604 lei, tranzacțiile realizându-se la 4,598-4,606 lei. Cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,602-4,605 lei.

Se pune întrebare până când va mai evita banca centrală creșterea euro peste pragul de 4,6 lei, în condițiile în care temerile legate de de o explozie a cursului și a dobânzilor se manifestă în evoluția descrescătoare a indicilor bursieri românești.

Media dolarului american a coborât de la 3,9533 la 3,9512 lei, cotațiile din piață fluctuând între 3,946 și 3,959 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,161-1,165 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 3,9589 la 3,9503 lei.

În piața monetară indicii Robor au atins noi maxime ale ultimilor ani. Cel la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 1,89%, cel mai mare nivel din noiembrie 2014, iar cel la șase luni a urcat la 2,03%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au urcat la 2,03%, respectiv 2,13%.
În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,231-4,241 zloți, însă cea maghiară se deprecia ușor la 311,2-311,8 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzactiona între 1,1625 și 1,1657 dolari, valori apropiate de cele de marți, în condițiile în care piețele așteptau încheierea întâlnirii Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane. Investitorii monitorizau, de asemenea, evoluția dezbaterilor din Congresul SUA asupra proiectului de reformă fiscală inițiat de Administrația Trump.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.