Home Economie Piața românească a fost stabilă și marți

Piața românească a fost stabilă și marți

Îmbunătățirea neașteptată din această lună a indicelui ZEW, care măsoară încrederea investitorilor din Germania, a redus aversiunea față de risc, evoluție de care a profitat moneda unică și cele aflate la marginea zonei euro, inclusiv leul.

Piața valutară a fost calmă iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,933-4,938 lei, valori apropiate de cele de la începutul săptămânii, iar cursul euro a fost stabilit la 4,9357 lei, față de 4,9360 lei, în ședința precedentă.

După pauza luată la începutul săptămânii, indicii ROBOR au revenit pe creștere însă aceasta a fost modestă. Cu toate acestea nivelul indicilor se menține la valori comparabile cu cele din februarie 2010.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 8,17 la 8,18%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,27 la 8,28%%, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a înaintat de la 8,39 la 8,40%.

Euro a avut o evoluție apreciativă marți și a urcat la 0,9812-0,9874 dolari, cotații maxime ale ultimelor două săptămâni, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 5,0597 la 5,0185 lei.

Moneda elvețiană se deprecia la 0,978-0,981 franci/euro ceea ce a făcut ca media ei să coboare de la 5,0494 la 5,0429 lei.

Dispariția entuziasmului din zilele trecute după decizia lui Jeremy Hunt, noul ministru britanic al Finanţelor, de a anula majoritatea măsurilor fiscale anunţate de către predecesorul său, și care a provocat aprecierea lirei sterline, a împins cursul acesteia de la 5,7057 la 5,6628 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 266,3385 lei, evoluție la care a contribuit deprecierea monedei americane și faptul metalul galben fluctua între 1.650 și 1.660 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat consistent la 412,52 forinți/euro iar a cea poloneză s-a întărit la 4,8092 zloți/euro.

Piața criptomonedelor se afla și marți pe pierdere. Bitcoin se tranzacționa între 19.482 și 19.695 dolari iar ether evolua în culoarul 1.319-1.340 dolari.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version