Politicul condamnă LEUL la depreciere

Fantasmagoriile fiscale afecteaza leul

În urmă cu circa un an și jumătate oficialii BNR, în special guvernatorul Mugur Isărescu, au început să atragă atenția asupra faptului că leul nu mai are potențial de apreciere, sub impactul politicii PSD de majorare a salariilor și pensiilor, de renunțare la investițiile în infrastructură.

Leul și dobânzile nu au putut rămâne stabile în condițiile în care salariile se majorează mai rapid decât productivitatea, iar impactul creșterii cererii de cumpărare a adus inflația la cote de peste 5%, în timp ce deficitele de cont curent și comercial s-au amplificat.

Peste toate acestea s-au așternut tensiunile politice, care ar putea culmina cu suspendarea președintelui Iohannis, cu scopul de a permite forțarea legilor Justiției pentru a-l putea scăpa de închisoare pe liderul PSD, prin emiterea de Ordonanțe de Urgențe, așa cum sugera recent chiar Liviu Dragnea.

O astfel de nouă paradigmă a politicii românești va izola complet țara de partenerii din UE, chiar în anul în care celebrăm 100 de ani de la Marea Unire.

Cursul euro a atins în perioada analizată un nou maxim istoric, de 4,6695 lei, depășirea pragului psihologic de 4,7 lei fiind doar o chestiune de zile. Au apărut deja prognozele care indică pentru decembrie o medie de 5 lei pentru un euro, nivel greu de crezut că va fi permis de BNR, care are la îndemână numeroase pârghii, inclusiv pe cele monetare.

La nivelul caselor de schimb valutar bancare pragul de vânzare al euro a depășit de mult pragul de 4,7 lei, maximul situându-se la sfârșitul intervalului la 4,7410 lei.

Perioada s-a încheiat cu o medie de 4,6686 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,66 și 4,672 lei, cu închiderea 4,663 lei.

Creșterea inflației dar și a creditării a produs majorarea rapidă a indicilor ROBOR. Cel la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a sărit la finalul perioadei de la 2,95 la 3,09%, maxim al ultimilor aproape patru ani. Indicele la șase luni, care pune presiune asupra celor care au luat credite ipotecare, a urcat de la 3,07 la 3,16%. La râncul lor, indicii la nouă și 12 luni au crescut la 3,20%, respectiv la 3,27%.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0240, la începutul intervalului, la 4,0518 lei, dar l-a încheiat la 4,0026 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,994 și 4,026 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,148-1,157 franci/euro, iar media ei s-a mișcat între 4,0360 și 4,0627 lei, cursul de la sfârșitul perioadei fiind stabilit la 4,0461 lei.

Direcția pe care o are perechea euro/dolar este una de scădere. Analiștii de la banca britanică Barclays prognozează o apreciere, până la sfârșitul anului, a monedei americane față de cea europeană la 1,12 dolari.

În perioada analizată, euro a fluctuat între 1,1509, minim al ultimelor 12 luni, și 1,1675 dolari. Piețele americane s-au închis la finalul perioadei la 1,1654 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora la sfârșitul intervalului 6.189,41 dolari.

Analiza cuprinde perioada 18-22 iunie.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.