Principalele valute s-au depreciat

Leul a profitat de nivelul scăzut al aversiunii față de risc, la fel ca și celelalte monede din regiune, și s-a apreciat față de principalele valute, excepție făcând lira sterlină.

Cursul euro a scăzut de la 4,9615 la 4,9578 lei. Piața s-a deschis la 4,961 lei, maxim al ședinței, iar cotația a alunecat până la 4,957 lei, înainte de stabilirea mediei de către BNR.

Pe segmentul monetar se manifestă aceeași stabilitate din ultimele săptămâni, semn a existenței unei lichidități confortabile, care s-a manifestat de la sfârșitul anului trecut, când banca centrală a decis să nu mai efectueze operațiuni de sterilizare a excesului de lei.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,55%, valoarea stabilită în urmă cu două săptămâni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,64%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 6,84 la 6,83%.

Investitorii așteaptă ședința de politica monetară a Rezervei Federale americane care se va desfășura la jumătatea săptămânii viitoare. Până atunci piețele sunt prudente, iar euro se tranzacționa în culoarul 1,0669-1,0716 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6393 la 4,6350 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut marginal de la 5,1136 la 5,1130 lei. Media lirei sterline a crescut de la 5,7558 la 5,7669 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut marginal la 292,6639 lei, evoluție datorată stabilizării unciei în culoarul 1.956-1.965 dolari.

Monedele din regiune se apreciau față de cea unică. Media celei maghiare a s-a întărit la 368,78 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,4790 zloți/euro.

Comisia pentru Valori Mobiliare (SEC) din SUA a dat în judecată platforma pentru criptomonede Coinbase, la câteva zile după ce a intentat o acțiune asemănătoare împotriva Binance, cea mai mare bursă de profil. Miercuri, bitcoin se tranzacționa în culoarul 26.641-27.384 dolari, în ușoară creștere față de ziua precedentă, când retragerile de pe platforma Binance, care s-au cifrat la circa un miliard de dolari, au depreciat moneda digitală la aproape 25.400 dolari. Ether fluctua în culoarul 1.850-1.898 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.