Home Economie Principalele valute s-au depreciat

Principalele valute s-au depreciat

Leul a avut ieri o zi liniștită în care s-a apreciat față de principalele valute, în condițiile în care și indicii ROBOR au avut o evoluție descendentă.

În opinia analiștilor grupați în cadrul CFA România, peste 12 luni inflaţia va fi de 4,49% iar valoarea medie a cursului euro pentru același orizont este 4,7358 leui iar pentru orizontul de șase luni valoarea este de 4,6999 lei.

Leul a profitat de tendința de apreciere manifestată la nivel regional iar cursul euro a scăzut de la 4,6668 la 4,6639 lei. Tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,663-4,665 lei, cotațiile de la ora 14.00 plasându-se în jurul valorii de 4,664 lei.

După creșterea de miercuri la 4,1141 lei, nou maxim al ultimelor 16 luni, cursul dolarului a scăzut la 4,09985 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,095 și 4,125 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,14 și 1,143 franci/euro, iar cursul ei a scăzut de la 4,0910 la 4,0856 lei.

Chiar dacă BNR a inundat luni piața monetară cu 16,6 miliarde lei, scăderea indicilor ROBOR nu a fost semnificativă, semn că dealerii băncilor comerciale continuă să se teamă de nivelul ridicat al inflației.

În acest sens atrage atenția ultimul raport al CFA România în care se arată că „sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă (față de valorile actuale) la leu (…) Astfel rata medie a ROBOR cu scadența de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,67%. Ca urmare, având în vedere rata anticipată a inflației, pentru scadențele pe termen scurt, sunt anticipate în continuare dobânzi real negative”.

Ieri, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,31%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,51 la 3,49%

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, și cel la 12 luni au stagnat la 3,58%, respectiv la 3,64%.

Monedele din regiune se stabilizau față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,323 și 4,343 zloți iar cea maghiară în culoarul 323,4-325 forinți.

Perechea euro/dolar a scăzut pe piețele asiatice la 1.1301 dolari, dar a urcat în Europa până la 1,1383 dolari. Euro a evitat astfel, din nou, alunecarea sub bara de 1,13 dolari, care este așteptată de circa un an și jumătate.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumătatea zilei în jurul valorii de 6.300 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version