Dacă piața valutară a avut o evoluție monotonă, după aproape cinci săptămâni de stagnare la o zecime de ban sub pragul de 4,6 lei, în schimb cea monetară devine tot mai fierbinte, punând pe cei care au luat credite în lei să se pregătească să scoată mai mulți bani buzunare la plata ratelor.
La începutul lunii, indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate ratele la creditele de consum, era cotat la 0,92%. Joi, acesta a crescut la 1,46%, maximul ultimilor trei ani, și, conform analiștilor, ar putea atinge pragul de 2%. La rândul său, indicele ROBOR la șase luni, cel care stă la baza calculului ratelor la creditele imobiliare, urca la 1,57%, de la 1,35%, acum două zile.
În spatele acestei evoluții stau reducerea temporară a lichidităţii, dar, în special, creșterea anticipată a inflației care va determina BNR să înăsprească politica sa monetară. Reamintim că dobânda-cheie stagnează la nivelul de 1,75% din luna mai 2015. Nu trebuie uitat faptul că statul, prin Ministerul de Finanțe, și-a majorat împrumuturile în acest an, pentru a putea suporta creșterile salariale ale bugetarilor și cea a pensiilor.
Pe de altă parte, BNR a atras atenția asupra creșterii prea rapide a volumului creditelor de consum.
Revenind la cursul euro, acesta a fost stabilit la 4,5990 față de 4,5991 lei, acum două zile, maximul ultimilor cinci ani. Tranzacțiile s-au realizat între 4,596 și 4,6 lei.
Cursul dolarului a scăzut de la 3,9171 la 3,9069 lei, iar cel al francului elvețian de la 4,0183 la 4,0126 lei.
În regiune, moneda poloneză continuă să se deprecieze comparativ cu euro, la 4,306-4,333 zloți, iar cea maghiară stagna la 310,8-311,9 forinți.
Perechea euro/dolar se stabiliza sub 1,18 dolari, și fluctua între 1,1721 și 1,1784 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU