REGIMUL PFA, II si IF, la un pas de MODIFICARI SEMNIFICATIVE

Persoanele fizice autorizate (PFA), intreprinderile individuale (II) si intreprinderile familiale (IF) ar putea avea noi reguli de respectat pentru a putea desfasura activitati economice, conform unui proiect de act normativ aflat pe lista de vot final a Camerei Deputatilor.

Documentul a trecut de senatori in urma cu sapte ani si abia de curand a ajuns pe ordinea de zi a deputatilor.
 
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale contine mai multe modificari importante ce vizeaza functionarea acestor entitati.
 
Desi propunerea de act normativ a fost adoptata de senatori inca din 2008, aceasta a ajuns recent pe lista de vot final a deputatilor. Astfel, daca trece si de Camera decizionala, documentul va mai avea nevoie doar de semnatura presedintelui tarii pentru a se putea aplica.
 
Toate ordonantele date de Guvern trebuie sa fie aprobate prin lege de catre Parlament pentru a putea sa-si produca efectele in continuare. Daca prima Camera sesizata trebuie sa se pronunte relativ repede asupra proiectelor, procedura se poate lungi destul de mult cand actele ajung la Camera decizionala.
 
Nota: Modificarile prezentate in articol sunt incluse in raportul Comisiei pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor, prin care se propune adoptarea proiectului cu o serie intreaga de amendamente fata de forma aprobata de Senat.
 
PFA si II vor avea limitari la numarul de angajati si la clasele de activitate
 
Pentru a desfasura activitatea pentru care a fost autorizata, persoana fizica autorizata va putea sa stabileasca relatii contractuale cu alte PFA, cu titularii intreprinderilor individuale, cu reprezentatii intreprinderilor familiale sau cu alte persoane juridice, prevede proiectul de lege. Practic, fata de reglementarea actuala, va fi eliminata posibilitatea PFA de a colabora cu persoanele fizice.
 
PFA va putea in continuare sa opteze pentru desfasurarea activitatii in mod individual si independent sau pentru angajarea de terte persoane cu contract individual de munca. Totusi, aceasta va putea sa angajeze maximum trei persoane. „PFA poate desfasura activitatile pentru care este autorizata, individual si independent (…) sau impreuna cu cel mult trei terte persoane, angajate de aceasta, in calitate de angajator, cu contract individual de munca, incheiat si inregistrat in conditiile legii”, scrie in proiect.
 
Pe deasupra, PFA vor putea sa ceara autorizare de functionare pentru cel mult trei clase de activitate (inclusiv clase de activitati conexe).
 
In ceea ce priveste intreprinzatorul persoana fizica titular al unei II, acesta va putea sa angajeze maximum opt salariati. Plus ca va putea sa colaboreze contractual cu PFA, cu alti titulari de II, cu reprezentatii IF sau cu alte persoane juridice.
 
„Pentru organizarea si exploatarea intreprinderii individuale, intreprinzatorul persoana fizica, in calitate de angajator, poate angaja cel mult opt salariati, terte persoane, cu contract individual de munca incheiat si inregistrat in conditiile legi si poate colabora contractual cu persoane fizice autorizate ca PFA, cu alti intreprinzatori persoane fizice, titulari ai unor intreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor intreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activitati economice, fara ca aceasta sa ii schimbe statutul juridic dobandit potrivit prezentei sectiuni”, se arata in documentul amintit.
 
La fel ca PFA, si titularul II va putea sa obtina autorizatie pentru un numar maxim de clase de activitate (inclusiv clase pentru activitati conexe). In acest caz, limitarea va fi de cinci astfel de clase.
 
Conform deputatilor care au introdus acest amendament, limitarile vor impiedica, in principal, dezavantajarea microintreprinderilor: „Prevederile respective au drept scop ca intreprinderile individuale sa nu dezavantajeze microintreprinderile, sa nu distorsioneze concurenta in piata si sa nu genereze tensiuni si disfunctionalitati in mecanismul economic, stimuland migrarea juridica, economica si fiscala a microintreprinderilor catre statutul de intreprindere individuala”.
 
Atentie! Posibilitatea colaborarii contractuale cu persoanele fizice va fi eliminata si pentru IF. Acestea vor putea sa colaboreze cu PFA, titularii II, alti reprezentanti ai IF sau cu alte persoane juridice.
 
Cei care nu-si vor actualiza autorizarile vor risca radierea
 

Daca proiectul de lege va fi adoptat de Camera Deputatilor si promulgat de presedinte, acesta va intra in vigoare in 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial. Astfel, in termen de un an de la intrarea in vigoare, PFA si II vor fi nevoite sa-si actualizeze autorizarile pentru clasele de activitate declarate, pentru a se incadra in noile limite. In caz contrar, vor risca sa fie radiate.

 
„In vederea indeplinirii obligatiei (…), este permisa schimbarea statutului juridic dobandit anterior intrarii in vigoare a prezentei legi cu statutul de intreprindere individuala sau cu statutul de persoana juridica, in conditiile legii”, dispune documentul. Procedurile de schimbare a statutului juridic de PFA cu cel de II vor fi facute gratuit de catre Oficiul Registrului Comertului.
 
Cu 30 de zile inainte de expirarea termenului de actualizare a autorizarilor, Oficiul National al Registrului Comertului va publica pe propriul site lista cu PFA si II care nu s-au conformat. Apoi, in 60 de zile de la expirarea termenului, PFA si II care nu si-au indeplinit obligatia vor fi radiate din oficiu.
 
Noutati cu privire la stabilirea si schimbarea sediului profesional
 
In prezent, ordonanta de urgenta privind regimul de functionare a PFA, II si IF dispune ca este necesara detinerea unui drept de folosinta asupra imobilului de la adresa la care se declara sediul profesional.
 

In aceasta privinta, deputatii propun ca, la stabilirea sediului profesional si a punctelor de lucru, sa fie necesara prezentarea unui act ce atesta detinerea unui drept de folosinta asupra imobilului sau a unui act prin care este afectata folosinta spatiului detinut in proprietate.

 
„Pentru stabilirea sediului profesional si a punctelor de lucru este necesar ca PFA, titularul intreprinderii individuale sau oricare membru al intreprinderii familiale, de la caz la caz, sa prezinte un document care atesta detinerea unui drept de folosinta asupra imobilului la adresa caruia acesta este declarat sau documentul prin care este afectata folosinta spatiului detinut in proprietate pentru stabilirea sediului profesional sau punctului de lucru”, este precizat in proiectul de lege.
 
De retinut este ca se va introduce posibilitatea ca sediul profesional sa fie stabilit la domiciliul PFA, al titularului II sau al membrului IF – daca acolo nu se desfasoara activitati economice – in baza unei simple declaratii pe propria raspundere. Intr-o astfel de situatie, in blocuri nu va fi nevoie de avizul comitetului executiv sau de acceptul vecinilor.
 
„Pentru stabilirea sediului profesional la domiciliul persoanei fizice, al titularului intreprinderii individuale, sau al membrului intreprinderii familiale, in cadrul caruia nu se desfasoara nici o activitate economica, persoana fizica, titularul intreprinderii individuale sau membrul intreprinderii familiale, care detine spatiul in proprietate, va depune o declaratie pe proprie raspundere, sub semnatura privata, privind spatiul afectat sediului profesional”, prevede acelasi document, adaugandu-se, totusi, ca la modificarea situatiei juridice a spatiului afectat sediului va fi necesara inregistrarea la Registrul Comertului.
 
In alta ordine de idei, la schimbarea sediului profesional in alt judet, directorul Oficiului Registrului Comertului sau persoana desemnata va aproba prin aceeasi rezolutie schimbarea sediului profesional in alt judet, inregistrarea in Registrul Comertului de la noul sediu si radierea inregistrarii din Registrul Comertului de la vechiul sediu, dispunand efectuarea inregistrarilor in Registrul Comertului.
 
Sursa avocatnet.ro
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.