REVOLUȚIA FISCALĂ. Salariații care încasează dobânzi sau dividende vor plăti contribuția la sănătate! Vezi care este valoarea!

Pe lângă faptul că vor fi taxați de două ori, aceste persoane trebuie să depună la Fisc, în luna ianuarie, și o declarație care să conțină o estimare a veniturilor pentru anul 2018.

Salariații care obțin venituri din orice altă sursă, cum ar fi dobânzi, dividende, tranzacții pe bursă, mai mari de 22.800 de lei pe an (12 x salariul minim brut, de 1.900 lei de anul următor) vor plăti la sănătate pentru acestea o contribuție de 10% calculată la nivelul salariului minim brut.

Dacă estimează că va obține în cursul anului 2018 venituri peste acest prag, persoana în cauză depune în ianuarie o declarație la Fisc și plătește trimestrial. Din ce reiese în acest moment din Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal, în veniturile luate în calcul vor intra orice alte venituri decât cele salariale, inclusiv cele din activități independente.

În urma introducerii noilor prevederi fiscale prin Ordonanța de Urgență nr. 79/2017, persoanele fizice care obțin venituri din investiții au obligația să plătească CASS în cotă de 10%, la nivelul salariului minim brut pe țară, în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția – contribuția se datorează în măsura în care veniturile din investiții obținute la nivelul unui an fiscal depășesc „plafonul” anual reprezentând 12 salarii minime brute pe țară, în mod individual sau cumulate cu alte tipuri de venituri cum sunt: veniturile din activități independente, veniturile din alte surse, veniturile din cedarea folosinței bunurilor, etc.

Veniturile din investiții cuprind, potrivit Codului Fiscal, venituri din dividende și din dobânzi, câștiguri din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și câștiguri din transferul aurului financiar și venituri din lichidarea unei persoane juridice.

Frustrant este că proiectul de modificare a Codului Fiscal publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe excludea din categoria persoanelor care datorează CASS pentru veniturile din investiții persoanele fizice care obțin și venituri din salarii. Dar după dezbaterea publică, proiectul a fost modificat, așa că persoanele care obțin venituri din investiții să fie dublu impozitați. Ba, mai mult, cota de CASS va și ea mărită de la 5,5% (cota datorată în anul 2017, dacă nu obțineau venituri din salarii) la 10%.

Aceste persoane fizice care obțin venituri din investiții obligate la plata CASS vor trebui să depună anual, până pe 31 ianuarie 2018, o declarație în care se estimează veniturile din investiții, în baza căreia autoritățile fiscale vor emite decizia de impunere pentru plățile de CASS datorate pentru anul în curs (la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară). Plata contribuției se va face trimestrial, în 4 rate egale, până pe data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Bineînțeles că nu se poate ignora faptul că veniturile din investiții, ca natură, nu au un caracter predictibil și recurent. De aceea, impunerea unei contribuții de sănătate de această manieră anticipată, denotă o lipsă de certitudine a impunerii și creează confuzie în rândul persoanelor fizice care obțin astfel de venituri.

Conform reglementărilor fiscale, estimările pentru anul 2018 vor fi calculate pornindu-se de la veniturile realizate în 2017, chiar dacă poate veniturile din următorul an ar putea fi mai mici. Or, în lipsa realizării de venituri până la nivelul plafonului anual de 12 salarii minime brute,nu se justifică impunerea unei contribuții de CASS de 10% plătită în avans. Iar această problemă nu poate fi clarificată decât la nivel guvernamental.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.