Home Economie Revoluția lovește din nou: EURO la un nou maxim istoric

Revoluția lovește din nou: EURO la un nou maxim istoric

Un nou motiv de bucurie la Palatul Victoria, locul condus de un domn care nu are card bancar și nu îndrăgește băncile și multinaționalele. Revoluția impusă prin OUG a lovit din nou leul iar cursul euro a înregistrat un nou record.

Cursul euro a crescut de la 4,6469 la 4,6551 lei, transferurile realizându-se între 4,647 și 4,661 lei. Cotațiile de la ora 14.00 se situau la 4,655-4,658 lei.

Până la sfârșitul anului lovitura ar putea fi și mai mare, analiștii anticipând o medie de 4,7 lei, chiar 4,8 lei.

De la începutul acestei luni, cursul monedei unice a crescut cu 1,23%, aprecierea față de începutul anului ridicându-se la 3,05%.

Comparativ cu alte situații asemănătoare se pare că Mugur Isărescu s-a decis să lase piața să își găsească singură echilibrul și nu mai intervine punctual. De altfel, domnia sa a afirmat zilele trecute că leul are o tendință de depreciere care este de durată mai mare. Fundamentele care pun presiune pe leu sunt creșterea deficitului bugetar dar și deteriorarea balanței comerciale, provocată de majorarea consumului extern.

La acestea se adaugă bulibășeala din Codul Fiscal, care a cunoscut mult prea multe modificări dar și creșterea tensiunilor politice, după ce PNL, USR și PMP au depus moțiunea de cenzură, denumită sugestiv „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

Creșterea euro va fi urmată în deaproape de majorarea prețurilor, ceea ce va îngreuna și mai mult viața multora. Conform unei analize realizate de Eurostat, aproape 40% din populația României este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială, iar circa 24% din români raportează o degradare a condițiilor materiale, potrivit datelor din 2016.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,9414 la 3,9650, cotațiile din piață urcând la 3,956-3,976 lei.

Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,164 și 1,167 franci/euro, a crescut de la 3,9833 la 3,9960 lei.

Perechea euro/dolar scădea față de începutul săptămânii la 1,1714-1,1757 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version