Home Economie Rezultatul prezidențialelor majorează dobânzile

Rezultatul prezidențialelor majorează dobânzile

Leul rezistă la furtuna declanșată de românii care au votat anti-NATO și anti-UE, în piață existând o mare presiune. BNR trebuie să facă față ieșirilor de capital străin, care nu vrea să fie prezent într-o țară care nu prezintă siguranță pentru investiții.

În schimb, asistăm la o creștere constantă a indicilor ROBOR, după mai mult de doi ani de scădere. Dacă până la alegeri indicii se situau aproape de dobânda BNR pentru facilitatea de depozit, care este de 5,50%, și revine spre rata de politică monetară care a fost menținută la ultima ședință a CA al BNR la 6,50%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 5,81 la 5,87%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,87 la 5,92% iar cel la 12 luni de la 5,92 la 5,96%.

Monitorizarea atentă a pieței valutare de către BNR a menținut culoarul de tranzacționare al euro la 4,976-4,977 lei iar cursul a crescut marginal de la 4,967 la 4,9768 lei.

Cu două zile înainte de minivacanța prilejuită de sărbătoarea de Thanksgiving, investitorii și-au redus plasamentele în moneda americană. Euro a crescut până la 1,0521 dolari astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,7456 la 4,7317 lei.

Aprecierea monedei elvețiene la 0,9270 franc/euro, a ridicat media de la 5,3349 la 5,3448 lei. În schimb, cursul lirei sterline a scăzut de la 5,9683 la 5,9563 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 400,2435 lei, consecință a deprecierii monedei americane și a metalului galben la 2.603,20-2.635,20 dolari/uncie.

Monedele din regiune au profitat de evoluția perechii euro/dolar iar mediile lor s-au apreciat la 410,94 forinți/euro, respectiv 4,3175 zloți/euro.

După atingerea maximului de 99.514 dolari în data de 22 noiembrie, bitcoin a intrat pe o pantă descendentă. Marți, el se tranzacționa între 91.341 și 94.994 dolari. Ethereum se deprecia, la rândul său, la 3.283-3.461 dolari.

Radu GEORGESCU

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version