Riscurile economiei românești

Ultimul Raport din acest an al BNR asupra stabilităţii financiare a identificat „un singur risc sistemic de nivel sever, cu perspective de menţinere: tensiuni la nivelul echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv ca urmare a pandemiei COVID-19 şi crizei energetice”.

Întârzierea reformelor şi a absorbţiei fondurilor europene, în special prin PNRR reprezintă un risc sistemic nou de nivel ridicat şi în creştere.

„Alte două riscuri de nivel ridicat, dar cu perspective de menţinere, sunt riscul privind incertitudinile la nivel global în contextul crizei energetice şi al pandemiei COVID-19 şi riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental”, se mai precizează în Raportul BNR.

Cursul euro a rămas la fel de stabil ca în ultimele trei luni, cel de vineri fiind stabilit la 4,9492 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,947-4,952 lei, cu închiderea pieței la 4,949 lei. Ușoara creștere a cotațiilor a făcut ca BCE să stabilească o cotație a monedei unice de 4,9501 lei.

Semnalul de înăsprire a politicilor monetare ale marilor bănci centrale, excepție făcând BCE, a impulsionat dealerii bancari, nivelul dobânzilor din piața locală atingând noi maxime ale ultimelor 21 de luni.

Pentru ianuarie se anticipează o creștere a dobânzii de politică monetară a BNR la cel puțin 2%, în timp ce inflația de luna trecută s-a menținut aproape de 8%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat de la 2,72%, la începutul săptămânii, la 2,82%, la sfârșitul ei. În perioada analizată, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,92 la 3,02% iar indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,03 la 3,11%.

În cea mai mare parte a săptămânii, euro a avut o evoluție apreciativă față de dolar. Vineri, moneda unică a pierdut toate câștigurile. De la un maxim de 1,1329 dolari ea a scăzut pe piețele americane până la 1,1235 dolari.

Față de începutul anului, indexul Dolarului față de un coș comun al altor valute importante a crescut cu 6,7%. În piața locală cursul monedei americane a scăzut vineri la 4,3703 lei, după un început de săptămână la 4,3933 lei.

Media francului elvețian a crescut vineri de la 4,7348 la 4,7595 lei.

Lira sterlină a fluctuat între 5,7892 și 5,8239 lei, perioada fiind încheiată la 5,8062 lei.

Prețul gramului de aur a urcat vineri de la 251,4744 la 253,9920 lei, evoluție la care a contribuit creșterea unciei în prima parte a zilei la 1.814 dolari, după care a scăzut la 1.797 dolari.

Bitcoin a coborât vineri sub 45.500 dolari, minim al ultimelor trei luni, dar se tranzacționa duminică dimineață între 46.500 și 48.070 dolari.

Ether a alunecat miercuri la un minim de circa 3.650 dolari, dar a urcat duminică dimineață la 3.900-4.025 dolari.

Analiza cuprinde perioada 13-17 decembrie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.