ROBOR la 3 luni s-a întors în decembrie 2012

Leul a avut o nouă ședință liniștită. În schimb, indicii ROBOR nu și-au încetinit creșterea, în condițiile în care inflația din această lună va depăși, conform BNR, pragul de 14%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut la începutul săptămânii de la 6,01 la 6,05%, nivel care a mai fost atins la sfârșitul lui decembrie 2012. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,16 la 6,17%, valoare comparabilă cu cea înregistrată la jumătatea lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 6,34 la 6,36%.

Evoluția ascendentă se va menține și în următoarele luni, având în vedere creșterea rapidă a inflației care va obliga BNR să opereze la ședința Consiliului de Administrație din 6 iulie o nouă majorare a dobânzii de politică monetară, care este în prezent de 3,75%. Măsura este necesară și pentru a proteja stabilitatea leului, în condițiile în care rata de referință este de 5,25% în Polonia, de 5,75% în Cehia, respectiv de 5,40% în Ungaria.

Tranzacțiile pe raportul euro/leu se efectuau într-un culoar îngust cuprins între 4,94 și 4,944 lei, după ce în cursul dimineții pe piețele asiatice cotația a atins un minim de 4,938 lei. În aceste condiții, cursul monedei unice a scăzut de la 4,9427 la 4,9419 lei.

Creșterea apetitului pentru risc, apărut după anunțarea ridicării restricțiilor sanitare anti-Covid 19 impuse de autorități, a făcut ca euro să fluctueze în culoarul 1,0710-1,0752 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Cursul monedei americane a crescut ușor de la 4,5996 la 4,6003 lei.

Piețele așteaptă semnalele de politică monetară ale BCE care vor fi transmise după ședința de joi a instituției financiare.

Media francului elvețian a scăzut de la 4,7925 la 4,7887 lei iar cea a lirei sterline de la 5,7813 la 5,7780 lei, în condițiile în care se așteptau rezultatele votului de încredere al Parlamentului britanic în privința premierului Boris Johnson.

Volatilitatea metalului galben s-a restrâns la culoarul 1.851-1.857 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 275,7813 la 274,0723 lei.

În regiune, piața maghiară a fost închisă cu prilejul Sărbătorii Rusaliilor iar media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5880 zloți/euro.

Creșterea apetitului pentru risc a ridicat cotațiile bitcoin la 29.880-31.520 dolari iar ale ether la 1.808-1.915 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.