Scad dobânzile!

Decizia de vineri a BNR de reducere a dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,25%, cu scopul de a stimula atât consumul populației cât și economia, prin impulsionarea creditării, a produs o scădere cu circa jumătate de punct comercial față de finalul anului trecute.

Tendința de reducere a nivelului dobânzilor, care va permite românilor să achite mai ușor ratele la creditele contracte va continua și în perioada următoare, având în vedere că băncile comerciale se vor putea împrumuta mai ieftin de la BNR, în cazul unor sincope de lichiditate.

Luni, indicii ROBOR au scăzut la valori care se mai înregistrau la finalul lui septembrie 2017.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 1,78 la 1,59%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,94 la 1,72% iar cel la 12 luni de la 1,98 la 1,79%.

În cursul nopții, euro a fost cotat pe piețele asiatice la un maxim de 4,878 lei, însă tranzacțiile din cea locală s-au realizat între 4,873 lei, minim atins înainte de anunțarea cursului, semn al unei posibile intervenții punctuale, și 4,876 lei. Media a fost stabilită de BNR la 4,8740 lei, față de 4,8737 lei, la finalul săptămânii trecute.

Declarația doamnei Janet Yellen, fostă președintă a Rezervei Federale, propusă de Joe Biden pentru postul de secretar al Trezoreriei americane, conform căreia nu este adepta unui dolar slab, a produs aprecierea monedei americane la 1,2055-1,2086 dolari/euro iar cursul stabilit de BNR a urcat de la 4,0172 la 4,0405 lei.

Criza politică din Italia și prognozele economice pesimiste ale Bundesbank, în privința economiei germane, au produs aprecierea monedei elvețiene la 1,074-1,077 franci/euro, în timp ce media a urcat de la 4,5274 la 4,5329 lei.

Lira sterlină se deprecia față de euro, astfel că media ei a scăzut de la 5,4853 la 5,4696 lei.

Scăderea cotațiilor unciei la 1.829-1.840 dolari a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 239,4568 la 238,2202 lei, în ciuda aprecierii monedei americane.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia ușor de la 4,5480 la 4,5473 zloți/euro iar a celei maghiare se deprecia de la 359,3 la 360,63 forinți/euro.

Bitcoin fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 34.800-37.400 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.