Scad indicii ROBOR iar LEUL este stabil

Prima săptămână din acest an a fost una calmă pentru leu, mult mai agitată fiind piața monetară, unde indicii ROBOR au scăzut cu rapiditate la minime care se mai înregistrau în 2017, ceea ce permite celor care au credite în lei să păstreze mai mulți lei în portofele.

Cursul euro a fluctuat între 4,8691 și 4,8710 lei, cel de la finalul săptămânii fiind stabilit la 4,8704 lei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,868 și 4,876 lei, cu închiderea la 4,87 lei. Vineri dimineață cotația euro a scăzut pe piețele asiatice până la 4,856 lei.

După o creștere până la 1,2350 dolari, vineri marcările de profit au coborât euro la 1,2192-1,2284 dolari, piețele americane închizându-se la 1,2221 dolari.

Această evoluție a făcut ca media dolarului să fluctueze între 3,9468 și 3,9791 lei, curs stabilit la finalul săptămânii.

Moneda elvețiană s-a depreciat vineri la 1,082-1,087 franci/euro, semn că Banca Națională a Elveției continuă să forțeze depreciere francului cu scopul de a stimula exporturile. La noi, cursul a scăzut de la 4,5040 la 4,4915 lei, la sfârșitul săptămânii.

Lira sterlină a profitat de planurile autorităților britanice de a accelera vaccinarea anti-Covid a populației care i-ar oferi un avantaj în fața vecinilor europeni. Cursul monedei britanice a fluctuat între 5,3871-5,4234 lei, cel de vineri fiind stabilit la 5,4055 lei.

Săptămâna trecută, prețul gramului de aur calculat de BNR a scăzut de la 248,2248 la 241,9034 lei, influențat atât de evoluția monedei americane cât și de cea a unciei care cobora vineri de la 1.911 la 1.832 dolari.

Dobânzile interbancare au scăzut rapid pe parcursul săptămânii, motiv de bucurie pentru cei care au credite în lei, semn că inflația scade, în ciuda faptului că ședința de politică monetară a BNR care ar fi trebuit să se desfășoare vineri a fost suspendată.

Vinerii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 1,80 la 1,79%, cea mai scăzută valoare începând cu 11 octombrie 2017, după ce la sfârșitul lui 2020 indicele se situa la 2,03%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,96 la 1,95%%, valoare care nu mai fost atinsă din 12 octombrie 2017, comparativ cu nivelul de 2,10% de la finalul anului trecut.

Indicele ROBOR la 12 luni a alunecat de la 2,01 la 1,99%, în scădere de la 2,13% la sfârșitul lui 2020.

Bitcoin își continuă raliul ascendent, el câștigând peste 42% de la începutul anului. Vineri, pe platforma integratoare WorldCoinIndex a fost atins un nou record de 41.981,75 dolari față de 28.400 la începutul săptămânii. Duminică dimineață cotațiile fluctuau între 40.100 și 41.100 dolari.

Analiza cuprinde perioada 4-8 ianuarie.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.