Scăderi minore ale principalelor VALUTE

Monedele de la marginea zonei euro au avut o zi mai liniștită, investitorii alegând prudența înainte de întâlnirea de joi a conducerii BCE, unde se va discuta politica monetară a instituției.

Cursul euro a coborât cu o zecime de ban, de la 4,5988 la 4,5978 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,597-4,501 lei, după ce luni seară moneda unică coborâse la 4,594 lei. Cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,599-4,601 lei.

Moneda americană și-a întrerupt evoluția ascendentă și media ei a scăzut de la 3,9154 la 3,9105 lei, în timp ce cotațiile din piață au fluctuat între 3,907 și 3,916 lei.

La finalul săptămânii trecute, moneda elvețiană atingea minimul de 1,163 franci/euro, nivel ce nu mai fusese atins de la jumătatea lui ianaurie 2015. Ieri, ea fluctua pe piețele internaționale între 1,157 și 1,161 franci/euro iar media a coborât de la 3,9684 la 3,9658 lei.

Situația rămâne încordată pe segmentul monetar, chiar dacă BNR a rostogolit o operațiune de tip repo, care a fost deschisă în 3 octombrie. BNR a împrumutat, la începutul săptămânii, băncile comerciale cu puțin peste un miliard de lei, la o dobândă de 1,75%. Aceste date indică faptul că avem de a face cu o creștere naturală a dobânzilor din piață interbancară, care vrea să se regleze în condițiile în care majoritatea analizelor indică creșterea prețurilor. Astfel, indicele ROBOR la trei luni stagna la 1,85%, cel la șase luni urca de la 2,02 la 2,03%, în timp ce indicele la nouă luni s-a oprit la 2,08%, respectiv la 2,13 cel la 12 luni.

Monedele din regiune erau stabile compartiv cu euro. Cea poloneză se tranzacționa la 4,227-4,244 zloți iar cea maghiară la 308,1-308,8 forinți.

Volatilitatea perechii euro/dolar se reducea la 1,1743-1,1770 dolari. Investitorii așteptau ședința de politică monetară a BCE, unde se va pune în discuție modul în care va continua programul de achiziții de obligațiuni de stat (suverane) sau ale companiilor din zona euro. Pentru a sprijini creșterea economică, începând din martie 2015, BCE a cumpărat obligațiuni de aproape 1,9 trilioane de euro până în prezent, valoare mai mare decât PIB-ul Italiei.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.