Cantitatea mai mare de lei lăsată în piață de BNR pentru a stimula băncile să ofere credite mai ieftine, politică necesară pentru a evita o eventuală intrare în recesiune a României, are ca efect scăderea indicilor ROBOR.
Evoluția este pusă și pe seama controlului început de Consiliul Concurenței la cele 10 bănci care formează „coșul” în funcție de care se calculează indicii ROBOR. La începutul lui noiembrie, indicele la trei luni era la 8,20%, cel la șase luni la 8,31% iar cel la 12 luni la 8,44%.
Lunea aceasta, indicele la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,40 la 7,35%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,65 la 7,59%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 7,97 la 7,94%.
Reamintim că BNR a majorat săptămâna trecută dobânda de referință de la 6,75 la 7% iar o parte a analiștilor anticipează pentru ședința de politică monetară din februarie o nouă creștere de un sfert de punct procentual.
În cursul dimineții de luni cotațiile euro au crescut în piețele asiatice la un maxim de 4,964 lei, semn că au apărut tendințe de depreciere a monedei naționale.
Presiunea este pusă în primul rând, de majorarea deficitului de cont curent care a urcat în perioada ianuarie-noiembrie, conform BNR, la 25,3 miliarde euro, față de „doar” circa 15,7 miliarde euro în perioada similară din 2021.
În piața locală, euro se tranzacționa în culoarul 4,939-4,944 lei, minimul fiind înregistrat înainte de anunțarea mediei care a fost stabilită la 4,9405 lei, față de 4,9413 lei la sfârșitul săptămânii trecute.
Moneda unică profita de faptul că investitorii americani se aflau în vacanța, cu prilejul Zilei care îl comemorează pe Martin Luther King, și a crescut până la 1,0874 dolari, maxim al ultimelor aproape 9 luni, după care a revenit spre 1,18 dolari. Evoluția perechii a făcut ca media monedei americane să urce marginal de la 4,5588 la 4,5614 lei.
Moneda elvețiană se menținea în jurul pragului de 1 franc/euro, valoare identică cu cea din vara trecută, iar media din piața locală a urcat de la 4,9145 la 4,9250 lei.
Cursul lirei sterline a coborât ușor de la 5,5749 la 5,5737 lei.
Prețul gramului de aur a urcat la 281,0314 lei, creștere susținută de menținerea metalului galben peste pragul de 1.900 dolari/uncie, cu cotații de 1.911-1.922 dolari.
Pasul făcut înapoi de apetitul pentru risc a depreciat monedele din regiune. Media celei poloneze a urcat la 4,7004 zloți/euro iar a celei maghiare la 398,99 forinți/euro.
În lipsa americanilor din piață, bitcoin a crescut la 20.692-21.429 dolari iar ether a urcat la 1.528-1.584 dolari.
Radu GEORGESCU