Se forțează creșterea cursului

Luni dimineață pe piețele asiatice cotațiile raportului euro/leu au crescut până la 4,859 lei, valoare care se mai înregistra în jurul datei de 17 martie martie, când a fost atins recordul de 4,8448 lei.

Piața locală s-a deschis la 4,844 lei, semn că banca centrală continuă să o monitorieze cu atenție: Intervenția a calmat spiritele iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,841-4,845 lei, ceea ce a făcut ca media să urce luni de la 4,8421 la 4,8439 lei.

Înmulțirea în Statele Unite a cazurilor de persoane infectate cu coronavirus a produs deprecierea dolarului, a cărui medie a coborât luni de la 4,3141 la 4,2988 lei.

Moneda elvețiană se deprecia ușor, la 1,063-1,067 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să scadă de la 4,5515 la 4,5446 lei.

Lira sterlină și-a reluat deprecierea iar cursul ei a alunecat de la 5,3454 la 5,3026 lei, nou minim al ultimelor două luni.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR a crescut ușor, de la 244,4582 la 244,6308 lei. Creșterea modestă a prețului a fost influențată de depreciere monedei americane, în condițiile în care uncia de aur a urcat pe piețele specializate la 1.768-1.775 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, s-a oprit la 2,20%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,25% iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35% nivel stabilit la începutul săptămânii.

Moneda maghiară continua să piardă teren în fața euro, ea fluctuând în culoarul 354,4-356,5 forinți. Deprecierea celei poloneze era mai mică, ea fiind tranzacționată între 4,458 și 4,472 zloți.

Euro fluctua luni în culoarul 1,1217-1,1289 dolari.

Evoluția perechii euro/dolar va fi influențată, în următoarele zile de rezultatul întâlnirii dintre cancelarul Angela Merkel și președinte Emmanuel Macron dar și de răspunsurile pe care la va formula marți Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, în fața parlamentarilor americani.

Volatilitatea bitcoin s-a redus in prima parte a zilei de luni pe platformele specializate la 9.080-9.150 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.