Privind din avion, Daniel Tudor, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), pare un specialist demn de toata stima, care, printre altele, a reusit sa faca si o avere impresionanta dintr-o piata a asigurarilor in care s-a invartit cu abilitate. Putini stiu insa prin ce manevre de culise a ajuns Tudor atat de bogat, iar acum nu mai poate sa renunte la acest drog al imbogatirii din asigurari.
Inainte sa depanam firul imbogatirii domnului Daniel Tudor, am putea spune ca, din 2006 si pana in zilele noastre, CSA s-a aflat sub „domnia” lui Tudor, nu Vladimirescu, nici Vadim, ci Daniel. Un singur an a fost intrerupta aceasta domnie a lui Tudor, probabil dintr-un accident.
Daniel Tudor si-a facut intrarea in piata locala a asigurarilor la scurt timp dupa Revolutie, in 1992 el infiintand societatea RAI, dupa ce anterior lucrase in Belgia la o companie de asigurari (1982-1989).
Pe la jumatatea lui 2005, in functia de director general adjunct executiv al RAI Asigurari este numita Angela Toncescu, care anterior ocupase functia de presedinte al consiliului de administratie al Ardaf. Atentie la acest aspect!
In iunie 2006, profitand de sprijinul politic pe filiera PNL Buzau dar si pe langa premierul Calin Popescu Tariceanu, Tudor o propulseaza la sefia CSA pe Angela Toncescu, nimeni alta decat directorul general al societatii de asigurari RAI al carei proprietar era.
Si acum incep adevaratele manevre. La numai doua luni distanta de la numirea in fruntea CSA, doamna Toncescu introduce compania Ardaf, pe atunci detinuta de Ovidiu Tender, in administrare speciala, pe fondul problemelor de lichiditate. Administrator special este numit Radu Cocea, un apropiat al Angelei Toncescu.
In paralel, intra „oficial” in scena Daniel Tudor, care anunta o intelegere cu grupul ceh PPF (detinut de controversatul miliardar Petr Kellner) pentru vanzarea RAI. Valoarea tranzactiei a fost de cateva milioane bune de euro, surse din piata spunand ca s-a cifrat la 9-10 milioane euro. Un pret exceptional pentru o companie mica precum RAI, care avea o cota de piata de numai 0,4%. O sa vedem in scurt timp ca acest „deal” era de fapt conditionat de o tinta si mai mare.
In plin proces de administrare speciala la Ardaf, Tender este „incurajat” sa il numeasca pe Tudor director general la Ardaf si anunta ca societatea este de vanzare. Abia acum iese la lumina planul lui Tudor de a intermedia vanzarea Ardaf catre cehii de la PPF, la pachet cu compania sa RAI. In urma cumpararii, PPF obtinea o companie de top 10, Ardaf avand o cota de piata de 4%.
Sub spectrul falimentului, Ovidiu Tender vinde Ardaf singurului cumparator PPF cu 30 milioane euro, in conditiile in care Tudor obtinuse pe RAI, o societate de 3 ori mai mica, o suma de 10 milioane euro.
Aprobarile de la CSA merg snur si cehii devin proprietari, iar Tudor mai ramane ceva vreme director general si presedinte al Ardaf pentru a manageria compania in stilu-i „intreprinzator”.
Una din cele mai bune afaceri facute de Tudor la conducerea Ardaf a fost vanzarea catre el a sediului central al Ardaf, fostul sediu al Bancii Columna, din strada Primaverii nr. 29. Ca sa poata masca aceasta tranzactie de ochii investitorilor, Ardaf fiind listata atunci pe Rasdaq, Tudor a delegat catre consiliul de administratie competentele vanzarii cladirii si terenurilor. In acest fel, sediul central al Ardaf, care reprezenta peste 30% din valoarea activelor companiei, a fost vandut unui offshore din Cipru detinut de Tudor, spun surse din piata.
Vanzarea s-ar fi facut pentru 12 milioane lei (3,2 milioane euro), in conditiile in care cladirea fusese achizitionata de Ardaf printr-un credit de la Banca Transilvania in valoare de 25 milioane lei (circa 7 milioane euro).
Daca paguba de circa 3,5 milioane euro nu fusese de ajuns pentru Ardaf, compania a ajuns sa plateasca o chirie ametitoare pentru fostul sediul al sau, de 100.000 euro lunar. In plus, surse din cadrul companiei declarau ca salariul lui Tudor ca director general al Ardaf depasea 100.000 euro lunar.
Abia in 2009, cehii il schimba pe Tudor de la conducerea Ardaf, dupa ce acesta a derulat suficiente tranzactii „speciale”.
In acest fel a ajuns Tudor sa se imbolnaveasca de drogul imbogatirii din asigurari si se pare ca nu se poate lasa. Chiar daca nu se mai bucura de aceeasi sustinere politica la fel ca pe vremea lui Tariceanu, Daniel Tudor vrea in continuare sa aiba o functie de varf in noul organism de supraveghere a sistemului financiar – ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara). S-ar putea ca acesta sa fie capatul de drum al lui Tudor in asigurari. Oricum, ar trebui ca autoritatile ce vegheaza la integritatea actorilor principali din spatiul public sa ia act de tot parcursul si inavutirea lui Daniel Tudor.
