Home Economie SISTEM de TERMOFICARE modernizat

SISTEM de TERMOFICARE modernizat

Sistemul de termoficare din municipiul Botosani este unul dintre cele mai noi si moderne existente la aceasta ora in Romania, avand putine puncte in comun cu cel care functiona in oras in urma cu doar cativa ani.

El a fost modernizat aproape in totalitate dupa ce au fost investiti aproximativ 55 de milioane de euro din fonduri europene, guvernamentale si locale. Astfel, instalatiile de producere a energiei electrice si termice au fost complet inlocuite cu unele de ultima generatie, foarte performante.

Totodata retelele de transport au fost modernizate prin schimbarea conductelor existente, cu grad de uzura avansat si risc mare de avarii, cu altele noi, preizolate termic si avand inglobate sisteme de localizare a eventualelor avarii.

Toate punctele termice au fost modernizate, urmand ca, dupa implementarea celei de-a doua etape a programului de investitii finantat din fonduri alocate de la Uniunea Europeana, sa fie integral automatizate.

De asemeni, operatorul Modern Calor SA este acum si un important producator local de energie electrica, pe care o vinde atat in mod direct unor clienti riverani, cat si prin contracte bilaterale pe piata reglementata, asigurandu-si in acelasi timp si energia necesara consumului propriu.

Aceste investitii au dus la eficientizarea sistemului; pierderile de caldura s-au redus aproape la jumatate, iar consumul de apa a scazut de noua ori. Perioada de remont de pe timpul verii a fost eliminata, astfel asigurandu-se continuitate in serviciul de alimentare cu apa calda menajera. Un alt mare castig in urma investitiilor importante facute in sistemul de termoficare este reducerea drastica a emisiilor poluante in aer cu efecte benefice asupra calitatii vietii.

Toate acestea au avut influente pozitive asupra costurilor de exploatare şi implicit asupra preturilor şi tarifelor practicate de operatorul Modern Calor SA, fiind de natura a reda clientilor increderea in serviciile oferite de acesta. Marea problema la momentul actual o constituie instalatiile invechite din ansamblurile de locuit.

In acest sens, Modern Calor a facut demersuri catre autoritatea publica locala pentru includerea cheltuielilor de reabilitare a instalatiilor in programele de anvelopare termica a blocurilor. Astfel, in noile cladiri reabilitate termic se va realiza si distributia de energie termica pe orizontala.

Oricum, o distributie pe orizontala intr-o scara de bloc, nou realizata, din polipropilena, costa, pentru fiecare proprietar, mai putin de jumatate din valoarea unei investitii intr-o centrala proprie. Un astfel de bransament la incalzire, pe langa avantajul contorizarii separate, il are si pe acela ca reduce valoarea facturii finale la incalzire cu 40% fata de sistemele individuale.

Biroul marketing-comunicare Modern Calor

Exit mobile version