Pajiștile, ca resurse naturale regenerabile, au influențat și modelat, de-a lungul timpului, dezvoltarea socio-economică și culturală a comunităților umane imprimându-le un anumit specific local și/sau regional.
Din 2019 deținătorii și utilizatorii de pajiști permanente (pășuni și fânețe) vor primi sprijin pe suprafață de la APIA, doar dacă vor avea întocmite amenajamente pastorale.
Amenajamentele pastorale reprezintă un instrument tehnic de administrare, organizare și exploatare a pajiștilor permanente din extravilanul localităților, fiind locul de întâlnire al nevoilor de dezvoltare socio-economică a comunităților locale cu obiectivele de dezvoltare durabilă și cele de conservare a unei importante părți a patrimoniului natural – pajiștile permanente (naturale și/sau seminaturale).
Pajiștile, ca resurse naturale regenerabile, au influențat și modelat, de-a lungul timpului, dezvoltarea socio-economică și culturală a comunităților umane imprimându-le un anumit specific local și/sau regional.
Inițial, termenul limită era anul acesta dar, fiindcă foarte puține proiecte de amenajamente pastorale au fost depuse s-a decis amânarea termenului. Astfel, din 26 ianuarie 2018 este în vigoare Legea 44/2018 pentru modificarea și completarea OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor.
Potrivit noii legi, în vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorii de pajiști, persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și/sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației.
Începând cu anul 2019 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral.
Noul act normativ obligă consiliile locale să aprobe amenajamentele pastorale pentru toate pajiștile permanente din unitatea administrativ-teritorială, întocmite de către specialiștii din cadrul primăriilor, al direcțiilor agricole județene sau de către specialiștii din cadrul inspectoratelor teritoriale silvice și de vânătoare.
Specialiștii cu atribuții pentru întocmirea amenajamentelor pastorale s-au constituit în grup de lucru prin ordin al prefectului. Membrii grupului de lucru au fost stabiliți prin decizie a directorului executiv al direcției agricole județene și a primarului.
Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, în sensul sprijinirii acestor acțiuni, a desemnat pentru fiecare Unitate Administrativ Teritorială (UAT) câte un specialist din cadrul instituției, care deține și funcția de membru în grupul de lucru, în vederea stimulării și certificării corectitudinii datelor care urmează a fi evidențiate în aceste studii.
Mai multe informații se pot obține la sediul DAJ Botoșani sau la tel. 0231/514.262.
În prezent doar 36 proiecte de amenajamente pastorale au fost avizate de către Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani. Acestea au fost efectuate doar pentru pajiștile permanente proprietate privată/publică a comunei din cadrul UAT-ului. Drept pentru care trebuie să vină cu completare pentru diferența de pajiști permanente a celorlalți proprietari din cadrul UAT-ului.
Cei care utilizează astfel de terenuri trebuie să se adreseze primăriilor pe raza cărora sunt amplasate pășunile și fânețele pentru a se informa în ce stadiu se află proiectul de întocmire a amenajamentelor pastorale.