Stabilitatea leului limitează creșterea prețurilor

Alături de dobânda de politică monetară, care se situează de la începutul anului la 7%/an, și se așteaptă ca ea să se mențină la acest nivel și în prima parte a anului viitor, cursul de schimb este o altă ancoră antiinflaționistă utilizată constant de BNR.

Aceasta face ca de la începutul anului deprecierea leului față euro să se limiteze la 0,5%, în timp ce forintul maghiar a câştigat 2,6% iar zlotul polonez 1,7%.

Lunea aceasta, media euro a crescut marginal la 4,9677 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,963-4,969 lei.

Analiștii BCR și-au modificat estimarea privind cursul euro la finalul anului. Ei au coborât-o de la 5,05 lei la 5 lei/euro, observând că presiunile de depreciere provin „dinspre deficitul de cont curent încă mare”.

Cu o săptămână și jumătate înainte de următoarea ședință de politică monetară a BNR, piața interbancară a rămas stabilă.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, valoare stabilită în urmă cu circa o lună și jumătate. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,63%.

Ultima săptămână din septembrie a început cu cotații ale euro de 1,0623-1,0655 dolari, ceea ce a făcut ca majorarea mediei monedei americane să fie marginală la 4,6717 lei.

Investitorii așteaptă modul în care va fi rezolvată „criza bugetului” de către Congresul american, care ar putea provoca închiderea din 1 octombrie a sistemului federal.

Euro se aprecia față de francul elvețian și lira sterlină, ceea ce a împins în jos cursurile acestora la 5,1335 lei, respectiv 5,7103 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la începutul săptămânii la 288,7148 lei, urmare a deprecierii metalului galben la 1.920-1.928 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 390,11 forinți/euro, urmare a presiunilor apărute în piață după majorarea taxei pe active bancare. În schimb, cursul monedei poloneze s-a apreciat la 4,5892 zloți/euro.

Bitcoin și ethereum se depreciau luni la 26.025-26.344 dolari, respectiv 1.566-1.587 dolari. Investitorii așteptau datele economice ale săptămânii și posibilitatea închiderii guvernului federal american.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.