Costurile la care se împrumută Trezoreria Statului rămân unele ridicate, dobânzile acceptate depășind-o pe cea de politică monetară a BNR, care este de 6,5%/an, în condițiile în care inflația se menține la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană iar tensiunile politice pun o mare presiune.
Finanțele încearcă să atragă cât mai mulți lei din piața locală, în condițiile în care costurile împrumuturilor externe s-au scumpit, după rezultatele alegerilor parlamentare și anularea turului întâi al prezidențialelor.
Trezoreria s-a împrumutat luni cu 1,044 miliarde lei, pentru scadența mai 2027, față de o valoare programată de 400 milioane lei, pentru care va plăti o dobândă anuală de 6,87%.
Tot la începutul săptămânii, Finanțele au atras alte 885 milioane lei, față de o valoare programată de 400 milioane lei, pentru care a acceptat un randament mediu de 6,68%, până în ianuarie 2026.
Piața valutară a rămas calmă și continuă să fie monitorizată cu atenție de BNR. Cursul euro a coborât de la 4,9717 la 4,9709 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,97-4,072 lei.
Segmentul monetar al pieței locale a fost stabil iar indicii ROBOR nu au cunoscut modificări. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni la 6,01%.
Reducerea lichidității din piață ar putea impune BNR să efectueze operațiuni de acordare de lichiditate în situații de urgență, „care reprezintă un mecanism prin care banca centrală furnizează lichiditate unei instituţii de credit sau unui grup de instituţii de credit eligibile, care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, fără ca o astfel de operaţiune să fie parte componentă a politicii monetare”, cum se arată într-o informare de marțea aceasta. „Regulamentul intern privind cadrul general de acordare de lichiditate în situații de urgență” a fost aprobat în data de 30 septembrie 2024.
Euro s-a depreciat la 1,0516-1,0568 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6980 la 4,7216 lei.
Lira sterlină a trecut de 1,22 euro iar cursul ei a atins un nou maxim istoric de 6,0224 lei. La rândul său, francul elvețian s-a apreciat la 5,3650 lei.
Prețul gramului de aur a crescut de la 401,280 lei la 406,2521 lei, evoluție la care au contribuit aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.657,40-2.683,30 dolari/uncie.
În regiune, cursul monedei maghiare s-a întărit la 410,58 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2672 zloți/euro.
Bitcoin a coborât marți până la 95.664 dolari iar ethereum la 3.662 dolari.
Radu GEORGESCU