SUBVENȚII 2018: MESAJUL APIA pentru TOȚI FERMIERII!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează, printr-un comunicat de presă că în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 24/23.01.2018, desfășoară în această perioadă controlul la fața locului pentru Cererile Unice de Plată eșantionate la controlul pe teren în cadrul Campaniei 2018. În ce privește controlul aferent al unor obligații specifice, acesta va avea loc în iarnă sau în primăvara anului următor.

„Scopul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eșantion de cereri, condițiile de acordare a sprijinului financiar. Precizăm că eșantionul de control la nivel național conține un număr de 73.203 dosare selectate pentru verificare, cu un număr de 885.250 parcele, pentru o suprafață de 2.075.633 ha”, se arată în comunicatul APIA.

Scopul verificărilor la fața locului este acela de a controla condițiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală și eco-condiționalitatea, mai exact verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare, suprafață și aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului.

Fiecare verificare la fața locului va fi obiectul unui raport de control conform art. 41 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 ce permite revizuirea detaliilor verificărilor efectuate și întocmirea concluziilor privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate, angajamentele și alte obligații.

Pentru respectarea termenului stabilit privind finalizarea controalelor pe teren, un număr de 738 de funcționari, inspectori din cadrul serviciilor control pe teren și inspecții ale Centrelelor județene APIA se vor afla pe teren având PROGRAM NORMAL DE LUCRU în zilele de 16 și 17 august, cu recuperarea timpului lucrat, în condițiile legii.

„Rugăm fermierii să colaboreze în această perioadă cu specialiștii APIA pentru a realiza programul de verificare stabilit. De asemenea dorim să mulțumim pe această cale tuturor pentru înțelegere și sprijin”, se arată în finalul comunicatului de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.