„Taxa pe lăcomie” a fost ignorată de leu

Fantasmagoriile fiscale afecteaza leul

Perioada analizată a fost una favorabilă pentru leu, chiar dacă PSD-ALDE au introdus „taxa pe lăcomie” pentru a putea menține deficitul bugetar sub pragul critic de 3%.

Negocierile lungi cu companiile din sectoarele vizate, în special cel bancar, au calmat spiritele prin micșorarea „taxei” iar reducerea plasamentelor în dolari americani, după valul de critici al președintelui Trump la adresa Fed, s-a reflectat în scăderea cursului principalelor valute.

Euro a început perioada cu o medie de 4,6550 și a încheiat-o la 4,6413 lei, cel mai mic curs începând cu jumătatea lui septembrie. Tranzacțiile din ultima ședință a intervalului s-au realizat în culoarul 4,636-3,643 lei.

Cotațiile leului de pe piețele internaționale din cele două zile în care piața a fost închisă cu ocazia Crăciunului s-au stabilizat la culoarul 4,638-4,648 lei.

Rămâne de văzut cum se vor reflecta în economia reală creșterile de taxe. Ele vor provoca, cusiguranță, majorarea inflației, într-un moment în care aceasta coborâse spre 3,5%, limita superioară a culoarului acceptat de BNR.

Într-un document comun semnat de economiștii șefi ale principalelor bănci locale se precizează că „în contextul deficitului de cont curent deja ridicat, reducerea fluxurilor în România va dezechilibra balanța de plăți și raportul cerere/ofertă pe piața valutară, creând presiune pe cursul leului”.

Cursul dolarului american a cunoscut cea mai amplă scădere, de la 4,1067 la 4,0610 lei, cea de la sfârșitul perioadei fiind stabilită la 4,0686 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,123 și 1,142 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,1251 la 4,0985 lei.

Obiceiul autorităților centrale și locale de la sfârșitul anului de a cheltui banii rămași în bugete, a reglat nivelul lichidității din piața monetară. Aceasta a făcut să scadă nivelul dobânzilor interbancare.

La sfârșitul perioadei, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,03%, cel mai redus nivel al ultimei jumătăți de an, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,33%,valoare care se ma întâlnea la jumătatea lui iunie.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43% iar cel la 12 luni a coborât la 3,52%.

Dolarul nu a profitat de a patra majorare din acest an a dobânzii de politică monetară, la 2,25-2,50%, operată de Rezerva Federală americană, după valul de critici ale președintelui Trump, care amenință chiar cu demiterea șefului Fed, Jerome Powell.

La aceasta s-a adăugat blocajul bugetar al administrației americane, provocat tot de Casa Albă care dorește includerea în legea bugetară a zidului de la frontiera cu Mexic, măsură promisă în fosta campanie prezidențială.

Perechea euro/dolar a urcat de la 1,1303 la 1,1485 dolari, iar tranzacțiile de la finalul intervalului se realizau între 1,1381 și 1,1421 dolari.

După ce a urcat la aproape 4.500 dolari, indicele bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut la sfârșitul perioadei la 3.789 dolari.

Analiza cuprinde perioada 1726 decembrie.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.