Tentative timide de apreciere ale LEULUI

Reducerea aversiunii față de risc a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze, cea mai mare creștere înregistrând-o cea poloneză.

Cursul euro a scăzut de la 4,5854 la 4,5802 lei, în a treia ședință consecutivă de apreciere. Piața s-a deschis la 4,585 iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,579-4,587 lei. Cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,581-4,584 lei.

Media monedei americane a crescut de la 3,8887 la 3,8939 lei, în concordanță cu aprecierea dolarului față de euro. Cotațiile din piață au fluctuat între 3,885 și 3,902 lei.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,149-1,152 franci/euro, astfel că media a crescut ușor de la 3,9851 la 3,9868 lei.

Pe segmentul monetar nu s-au înregistrat schimbări majore ale dobânzilor pe termen scurt, în condițiile în care BNR nu a mai împrumutat băncile comerciale printr-o nouă operațiune de tip repo.
Indicele ROBOR la trei luni, cel care este utilizat la calcularea creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut de la 1,83 la 1,84%, revenind astfel la nivelul înregistrat la finalul săptămânii trecute. Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei, a stagnat la 1,99%, la fel ca și cel la 12 luni, care a înghețat la 2,10%.

Monedele din regiune se apreciau față de euro. Cea mai bună evoluție o avea moneda poloneză care scădea la 4,227-4,237 zloți, după ce săptămâna trecută se depreciase până aproape de 4,32 zloți. Moneda maghiară cobora la 307,6-308,1 forinți.

Incertitudinile care planează asupra viitoarelor politici monetare ale BCE dar și tensiunile din Spania au provocat scăderea euro la 1,1755-1,1799 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00​.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.