Home Economie Tone de carne INFESTATA cu o bacterie suspecta, retrase de la comercializare

Tone de carne INFESTATA cu o bacterie suspecta, retrase de la comercializare

Doua tone si jumatate de carne de pui infestata a fost confiscata in Prahova. Carnea provenea de la Apicola Calarasi.

Potrivit directorului Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasa, autoritatile sanitar-veterinare din judetul Prahova au retras de la comercializare 2.334 de kilograme de carne de pasare congelata, respectiv trei loturi de carne descoperite la un operator economic din judet si care proveneau de la Avicola Calarasi.

In urma analizelor de laborator facute de reprezentantii DSVSA s-a stabilit ca toate cele trei loturi „corespund din punct de vedere fizico-chimic”, insa din punct de vedere microbiologic la doua dintre cele trei loturi a fost descoperita o tulpina bacteriana.

„Pana la aceasta data, din lotul de 2.334 de kilograme de carne de pasare congelata care a fost retrasa de la comercializare si care este retinuta oficial la operatorul respectiv au fost recoltate trei probe de pui din trei loturi diferite pentru examen de laborator fizico-chimic si microbiologic. Pana la aceasta data avem rezultatele fizico-chimice si corespund toate cele trei probe analizate, iar din punct de vedere microbiologic un lot corespunde, iar la doua loturi a fost izolata o tulpina bacteriana care fi trimisa astazi la laboratorul national de referinta pentru identificare si confirmare”, a declarat Mihai Terecoasa.

Directorul DSVSA Prahova a precizat ca nu se poate spune cu exactitate daca este vorba despre salmonella pana cand nu vor fi gata analizele care vor fi facute in laboratorul national de referinta.

Peste 13.500 de kilograme de carne de pasare au fost retrase in Bucuresti si Brasov, cu ocazia verificarilor vizand lantul de supermarket-uri Selgros, pana in prezent nefiind depistate loturi infestate cu salmonella periculoasa pentru om, spuneau reprezentantii ANSVSA.

De asemenea, a fost pusa sub sechestru o cantitate de patru tone de carne de pui provenita de la Avicola Calarasi si retrasa dintr-un supermarket din Cluj-Napoca, in timp ce la Suceava au fost puse sub sechestru 3,6 tone de carne de pui provenita de la Avicola Calarasi.

Presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Manastireanu, declara ca institutia pe care o conduce s-a autosesizat in urma informatiilor privind livrarea de carne de pui alterata de catre Avicola Calarasi, la „un lant de supermarket-uri”, destinatar fiind Selgros, conform informatiilor anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.

Vladimir Manastireanu spunea ca au fost incepute verificari in toata tara in lantul de supermarket-uri si ca managementul acestuia a decis sa retraga de la vanzare toate loturile provenind de la Avicola Calarasi.

Vladimir Manastireanu a mai spus, referitor la Avicola Calarasi, ca atat abatorul, cat si ferma societatii sunt „in lichidare”.

Compania Selgros a informat, in acelasi context, ca in septembrie a refuzat in mai multe magazine livrari de la furnizorul Avicola Calarasi din cauza aspectului si a calitatii necorespunzatoare.

Administratorul Avicola Calarasi, Orlando Daher, cercetat in dosarul evaziunii de peste 50 de milioane euro, sustine ca suspiciunea de salmonella din septembrie nu s-a confirmat, carnea fiind atunci „pusa in consum”, si a adaugat ca situatia creata acum „provoaca pierderi care vor duce la faliment”.

Orlando Daher este cercetat in dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, el primind interdictia de a parasi tara pe o perioada de 30 de zile. In acest dosar au fost arestate 16 persoane, intre care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul gruparii evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, si functionarul ANAF Antonio Burlacu.

Potrivit rezolutiei de incepere a urmaririi penale in acest dosar, retelele de firma fantoma constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate in favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihailesti SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tartasesti SA, Avicola Calarasi SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco International SRL, Caliprix International SRL si Carmistin SRL, controlate de membri ai gruparii.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpatii din dosar, Orlando Daher, a dispus reambalarea unor cantitati importante de pui grill, de ordinul zecilor de tone, returnate din hypermarket. Astfel el i-a cerut adminstratorului unei firme care presta servicii catre SC Avicola Calarasi SA sa il ajute sa gaseasca o solutie prin care se pot reambala cantitati de pui, fara ca activitatea sa fie supravegheata sau verificata de persoane specializate, respectiv de medici veterinari.

Exit mobile version