Home Economie Un nou record pentru euro: 4,9261 lei

Un nou record pentru euro: 4,9261 lei

În ciuda faptului că agenția de rating S&P a reconfirmat, vinerea trecută, ratingul României, menținerea la un nivel ridicat a tensiunilor din cadrul coaliției aflată la guvernare a provocat deprecierea ușoară a leului față de euro.

Reamintim că Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută menținerea ratingului și a îmbunătățit perspectiva de la „negativ” la „stabil”.

Leul a avut o evoluție foarte volatilă în cursul dimineții pe piețele asiatice, cotațiile euro mișcându-se între 4,909 și 4,937 lei. Deschiderea s-a realizat în piața locală la 4,926 lei iar transferurile se efectuau între 4,924 și 4,928 lei, astfel că media a urcat de la 4,9243 lei la noul maxim istoric de 4,9261 lei, mai mult cu aproape 1,2% față de sfârșitul anului trecut.

Nivelul scăzut al dobânzii-cheie practicată de Rezerva Federală, de 0-0,25%, nemulțumește investitorii iar dolarul pierde rapid câștigurile obținute în primul trimestru, în ciuda evoluției pozitive a economiei SUA, care în opinia analiștilor ar putea să crească anul acesta cu 6,4%, în condițiile în care cheltuielile de consum se majorează constant.

Euro a revenit, după o lună și jumătate, peste pragul de 1,20 dolari și fluctua luni între 1,1945 și 1,2049 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,1120 la 4,0937 lei.

Înmulțirea plasamentelor în moneda elvețiană a adus o apreciere a acesteia la 1,099-1,103 franci/euro iar cursul ei a urcat de la 4,4730 la 4,4797 lei.

Lira sterlină se aprecia la 1,1531-1,1587 euro motiv pentru care media ei a urcat de la 5,6647 la 5,6851 lei.

Prețul gramului de aur s-a majorat luni de la 233,8266 la 235,3486 lei, consecință a creșterii rapide a unciei pe piețele specializate la 1.776-1.790 dolari.

Dobânzile interbancare s-au stabilizat, începând de la jumătatea săptămânii trecute, astfel că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,59%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68% iar cel la 12 luni la 1,74%.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia ușor de la 4,5481 la 4,5474 zloți/euro. În schimb, media celei maghiare se deprecia de la 360,84 la 361,31 forinți/euro.

Miercurea trecută, bitcoin a atins maximul de 64.870  dolari, dar a scăzut în dimineața de duminică la 51.708 dolari, evoluție la care a contribuit și o decizie a băncii centrale a Turciei de a interzice folosirea criptomonedelor pentru cumpărături. La începutul acestei săptămâni bitcoin fluctua între 55.800 și 57.600 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Exit mobile version