Ușoară scădere a EURO

Cursul euro a scăzut luni de la 4,7483 la 4,7472 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,746-4,75 lei.

Media monedei americane a urcat de la 4,3241 la 4,3268 lei, la o săptămână după ce a atins maximul ultimilor aproape trei ani de 4,3605 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,09-1,094 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,3441 la 4,3542 lei.

Uncia de aur era stabilă pe piețele specializate și fluctua în culoarul 1.498-1.507 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut de la 209,7582 la 209,0175 lei.

BNR continuă să sterilizeze excesul de lichiditate din piața interbancară. Ea a atras luni de la băncile comerciale depozite în valoare de 4,9 miliarde lei, la o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

Operațiunea repo realizată de banca centrală a menținut valoarea indicilor ROBOR la valori cu care ne-am obișnuit în ultimele luni.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 3,07 la 3,08%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,14 la 3,13%.

La rândul lor, indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a revenit de la 3,20 la 3,19%, iar cel la 12 luni de la 3,25 la 3,24%.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,318 și 4,335 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 332,3-333,9 forinți.

Perechea euro/dolar continua să testeze depășirea pragului de rezistentă de la 1,10 dolari și se tranzacționa între 1,0962 și 1,0996 dolari, chiar dacă comenzile din industria Germaniei au scăzut în mod neaşteptat în luna august.

Bitcoin a început săptămâna în scădere pe platformele specializate și fluctua în culoarul 7.900-8.200 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.