VEȘTI BUNE pentru fermieri!

Aproximativ 16 mii de fermieri au fost autorizați la plata regulară aferentă Campaniei 2017.

Începând cu 8 ianuarie 2018, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2017, fiind autorizați la plată un număr de 16.148 fermieri cu suma totală de 43,6 milioane euro.

Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au plătit 41,1 milioane euro, iar diferența de 2,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

Plățile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro, iar plățile finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.

În conformitate cu art.75, alin.1 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, plățile din cadrul schemelor de sprijin se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor.

Începând cu data de 16 octombrie și până în prezent, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2017 suma totală de 1,438 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.