Vine UN NOU VAL DE SCUMPIRI la mâncare!

Se estimează o creștere de 6-8% la alimente, în această primăvară, explicația fiind simplă: electricitatea, gazele, energia termică și combustibilul reprezintă aproximativ 6% din costul final al unui produs alimentar.

Sindicatele din industria alimentară avertizează că un nou val de scumpiri la alimente va lovi buzunarele românilor până la Paște. Semnalul de alarmă a fost tras inclusiv de guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, încă de la finele anului trecut. Matematic, lucrurile nici ar fi putut sta altfel: crește economia (avansul a fost de 7% în 2017), crește inflația, explodează prețurile.

Trăgând linie după prima lună din acest trimestru, fructele prospete au avut prețuri cu peste 3% mai mari față de luna anterioară, urmate de legume și citrice.

Conform Institutului Național de Statistică, rata anuală a inflației a urcat, în ianuarie 2018, la 4,3% de la 3,3% în decembrie, în timp ce produsele alimentare s-au scumpit, în medie, cu 3,79%, iar cele nealimentare cu 6,23%, față de perioada similară a anului trecut. În acest context, Banca Națională a revizuit în creștere la 3,5% prognoza de inflație penstru sfârșitul lui 2018, după ce prognoza anterioară era pentru o inflație de 3,2%.

Drept urmare, reprezentanții Federației Sindicatelor din Industria Alimentară estimează un plus de 6-8% pentru alimente, în această primăvară, explicația fiind simplă: electricitatea, gazele, energia termică și combustibilul reprezintă aproximativ 6% din costul final al unui produs alimentar.

„Energia electrică este mai scumpă, la fel și gazele. Mai mult, evoluția cursului influențează prețul materiilor prime din import. La toate acestea se adaugă transportul, mai scump din cauza combustibilului”, punctează aceștia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.