Leul a fost prima victimă a lipsei eforturilor de aplanare a crizei guvernamentale, cu PNL și PSD aflându-se de aceeași parte a baricadei și cu USRPLUS și AUR de cealaltă parte.
Cursul euro a atins în 7 septembrie un nou record de 4,9488 lei, al patrulea din această lună. În aceeași zi, BCE a calculat o cotație de 4,9506 lei/euro.
Următoarele trei ședințe au fost mai „bune” pentru leu, existând semne că banca centrală a revenit la butoane pentru a întârzia atingerea pragului psihologic de 4,95 lei. Cu toate acestea, mai multe bănci comerciale afișează deja cotații de vânzare de peste 5 lei/euro, maximul de 5,0408 lei fiind afișat de ING Bank.
La sfârșitul perioadei, transferurile s-au realizat în culoarul 4,94-4,947 lei, ceea ce a permis o scădere a cursului de la 4,9482 la 4,9432 lei iar piața s-a închis la 4,942 lei.
Presiunea asupra leului va continua și în perioada următoare, chiar și în cazul în care ruptura coaliției va fi peticită. Cei mai importanți factori sunt inflația, adâncirea deficitelor de cont curent și comercial, creșterea economiei, în principal, pe seama consumului.
Joia trecută, BCE a anunțat că va menține dobânda sa cheie la -0,50%, cel mai scăzut nivel din istorie, dar va reduce, începând cu finalul anului, programul de achiziţionare de obligațiuni, care a permis reducerea costurilor de împrumut pentru guverne şi afaceri.
Decizia BCE a avut ca efect deprecierea euro, care a fluctuat vineri între 1,1809 și 1,1851 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a fluctuat între 4,1693 și 4,1882 lei iar cel de la finalul perioadei a fost stabilit la 4,1754 lei.
Moneda elvețiană a fluctuat între 1,084 și 1,09 franci/euro, iar media ei s-a mișcat între 4,5483 și 4,5601 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,5595 lei.
Lira sterlină a avut o evoluție apreciativă și cursul la finalul perioadei fiind calculat la 5,7917 lei, maximul ultimei luni.
După creșterea la aproape 1.840 dolari, uncia a scăzut vineri la 1.788-1.803, evoluție care a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 244,7195 la 241,4689 lei.
Eforturile BNR de a încetini creșterea inflației și deprecierea leului, dar și de a menține costurile creditării în lei la valori sustenabile, sunt subminate de gâlceava politică.
Banca centrală a anunțat că va asigura un „control strict al lichidității de pe piața monetară”. Din acest motiv ea a atras luni de la băncile comerciale depozite în valoare de 3,81 miliarde lei, la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară.
Majorarea inflației din august a făcut ca indicii ROBOR să cunoască creșteri iar analiștii anticipează pentru noiembrie un prim salt de 0,25 puncte procentuale a dobânzii cheie. Evoluție care se va reflecta în majorarea ratelor de plată la credite.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,61%, maxim al ultimelor cinci luni.
Creșterea cererii de lei a făcut ca indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, să urce de la 1,73 la 1,74%. La rândul său, indicele la 12 luni a urcat de la 1,82 la 1,84%.
Bitcoin a avut o evoluție oscilantă. De la aproape 53.000 dolari el a căzut la circa 43.500 dolari, pentru ca duminică dimineață să fluctueze între 44.750 și 46.200 dolari.
La mijlocul săptămânii trecute, Parlamentul Ucrainei a stabilit un set de reguli care legalizează şi reglementează piaţa criptomonedelor, dar nu echivalează cu adoptarea acestora drept mijloc oficial de plată.
Analiza cuprinde perioada 31 august-8 septembrie.
Radu GEORGESCU