Votarea Legii conversiei a calmat nervii bancherilor

Votul de luni seara, din comisiile de specialitate ale Camerei Deputatilor, a proiectului de lege privind convertirea in lei a creditelor in franci elvetieni la un curs istoric a calmat nervii bancherilor, iar leul a recuperat o buna parte a pierderilor din ultimele zile.

La aprecierea leului au contribuit cele doua amendamente aduse proiectului de lege, care precizeaza ca persoanele care au credite in franci elvetieni au un grad de indatorare de peste 50% din venitul net, respectiv valoarea creditului contractat sa nu depaseasca 250.000 de franci elvetieni.
 
Cursul mediu a scazut de la 4,5175 la 4,4890 lei, intr-o sedința care s-a deschis direct pe depreciere pentru euro, la maximul de 4,4950 lei. Evolutia cursului a permis si marcarea de profituri, cotatiile coborând pana la 4,4860 lei iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4840 – 4,4870 lei.
 
Cum monedele din regiune au o usoara tendinta de apreciere este de asteptat ca leul sa se intareasca la randul sau in zilele urmatoare, revenind spre nivelul de 4,45 lei.
 
Dolarul american avut cea mai mica pierdere, cursul coborand de la 4,0436 la 4,0407 lei, cotatiile din piata fluctuand intre 4,034 si 4,054 lei.
 
Media monedei elvetiene, care se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,093 si 1,096 franci/euro, a scazut de la 4,1265 la 4,0975 lei.
 
Monedele din regiune se apreciau fata de euro, cea poloneza la 4,265 – 4,28 zloti iar cea maghiara la 303,5 – 305 forinti.
 
Perechea euro/dolar s-a mentinut pe o panta descendenta care s-a conturat in ultimele zile si se tranzactiona pe pietele internationale la 1,1071 – 1,1204 dolari.
 
Scaderea are mai multe cauze. In prim plan se afla lira sterlina, care este afectata de perspectiva unui “Brexit dur”, ceea ce a adus deprecierea ei, pe pietele asiatice, la 1,1841 dolari, nou minim al ultimilor 31 de ani, respectiv la 94,15 penny/euro, minim care nu a mai fost atins din martie 2009.
 
Pe de alta parte, dolarul este sprijinit de perspectiva majorarii dobanzilor din SUA, dupa ce Charles Evans, seful filialei Fed din Chicago, a declarat ca o astfel de masura nu ar reprezenta o surpriza.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.