Vrei sa fii administrator la o firma? Iata ce conditii trebuie sa indeplinesti

Fondatorii, administratorii si cenzorii sunt „personajele”- cheie la infiintarea unei societati.

Tocmai de aceea legea prevede anumite conditii legale obligatorii care trebuie respectate de catre persoanele care sunt desemnate in aceste pozitii.

Verificarea indeplinirii acestor conditii se face, intr-o prima faza, pe baza unor declaratii pe propria raspundere, prin care persoanele respective certifica faptul ca indeplinesc toate conditiile prevazute de lege. De multe ori, insa, cei numiti in aceste pozitii nici nu isi dau seama de implicatiile semnarii unor astfel de declaratii si considera ca acestea reprezinta o simpla formalitate.
Trebuie stiut insa ca, in cazul in care fondatorii, administratorii sau cenzorii nu indeplinesc cerintele legale obligatorii, acestia vor fi decazuti din drepturi si exista, totodata, riscul atragerii raspunderii penale a acestora, pentru „fals in declaratii”, ca urmare a emiterii declaratiilor mentionate mai sus.
Prin urmare, in cazul in care vi s-a propus o asemenea pozitie, ar fi recomandabil sa va asigurati ca stiti ce semnati pe propria raspundere si ca indepliniti, intr-adevar, toate conditiile legale, asa cum ati declarat.

Vedeti in continuare, pe scurt, care sunt aceste conditii.

1. Conditia capacitatii juridice

Administratorii, fondatorii si cenzorii unei societati cu raspundere limitata trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, adica sa poata sa exercite drepturi si sa isi asume obligatii prin incheierea de acte juridice proprii, care pot fi acte de conservare, administrare, dar si de dispozitie.
Prin urmare, nici macar o capacitate restransa de exercitiu nu este admisa pentru persoanele care detin aceste calitati, iar sanctiunea este drastica: actele unui administrator incapabil sunt lovite de nulitate absoluta.
2. Conditia onorabilitatii

Conditia onorabilitatii nu este definita ca atare in Legea 31/1990 privind societatile comerciale, ci este reflectata de interdictia legala explicita privind fondatorii, administratorii si cenzorii unei societati cu raspundere limitata, de a nu fi fost condamnati pentru urmatoarele infractiuni:
(I) gestiune frauduloasa
(II) abuz de incredere
(III) fals
(IV) uz de fals
(V) inselaciune
(VI) delapidare
(VII) marturie mincinoasa
(VIII) dare sau luare de mita
(IX) infractiuni prevazute de Legea 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism
(X) infractiunile prevazute de art. 143–145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei (infractiunea de bancruta, gestiune frauduloasa, delapidare) sau
(XI) infractiunile prevazute de Legea 31/1990 privind societatea comerciala

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.