Home Economie Zi de odihnă pentru LEU

Zi de odihnă pentru LEU

Ședința de ieri a pieței valutare a fost una calmă, fără volume mari de tranzacționare, consemnându-se astfel o zi de odihnă pentru leu.

Cursul euro a scăzut de la 4,5881 la 4,5867 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,584 și 4,59 lei iar moneda națională a profitat de succesul licitației de titluri de stat de luni, când volumele de vânzare de valută au crescut. Cotațiile de la ora 14.00 erau de 4,586-4,589 lei.

Media dolarului a scăzut de la 3,9079 la 3,9006 lei, însă cotațiile au coborât la 3,879-3.904 lei, semn că moneda americană continuă să sufere din cauza nerealizărilor și insucceselor Administrației Trump.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,134-1,139 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,0379 la 4,0378 lei.

Monedele din regiune aveau evoluții similare cu ale leului față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,271 și 4,282 zloți iar cea maghiară între 303,2 și 304 forinți.

Luni seară, euro creștea pe piețele americane la 1,1825 dolari, în condițiile în care piețele se intreabă când se va declanșa procedura de impeachment (suspendare) a președintelui Trump, care este părăsit de tot mai mulți aliați și colaboratori de la Casa Albă.

Ieri, moneda unică a scăzut pana la 1,1745 dolari, după ce indicele măsurat de Institutul ZEW, care măsoară încrederea investitorilor în economia Germaniei a scăzut în august pentru a treia lună consecutiv la 10 puncte mai jos cu 7,5 puncte comparativ cu barometrul din iulie, după scandalurile din industria auto.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.​

Radu GEORGESCU

Exit mobile version