Zi fără probleme pentru leu

Chiar dacă deficitul comercial al României a avansat, conform INS, cu 18,4% în primele 10 luni ale lui 2019, la 14,02 miliarde de euro, cu 2,18 miliarde euro mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, volatilitatea perechii euro/leu a fost minimă.

Cursul a urcat de la 4,7777 la 4,7787 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,778-4,782 lei.

Media dolarului american a stagnat la cea stabilită luni, 4,3149 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,091-1,094 franci/euro, în condițiile în care investitorii căutau un „refugiu”, astfel că media ei a urcat de la 4,3590 la 4,3771 lei. Maxim al ultimelor patru săptămâni.

Cu două zile înainte de  alegerile parlamentare anticipate din Marea Britanie, cursul lirei sterline a crescut de la 5,6840 la 5,6852 lei, nivel care se mai înregistra în 23 iunie 2016, cu o zi înainte de referendumul pentru Brexit. Piața mizează pe o victorie a  conservatorilor conduși de Boris Johnson, ceea ce ar permite realizarea unei ieșiri controlate din Uniunea europeană.

În așteptarea încheierii ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane, uncia de aur a crescut ușor pe piețele specializate, 1.461 – 1.468 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să urce de la 203,0272 la 203,2034 lei.

Piața monetară a fost calmă, mișcările indicilor ROBOR fiind de mică amplitudine, după ce banca centrală nu a mai realizat la începutul săptămânii operațiuni de sterilizare a lichidității, la fel ca ca în ultimele luni.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit la valoarea de joi și a revenit de la 3,12 la 3,11%, iar cel la 12 luni s-a oprit 3,22%.

Monedele din regiune erau stabile, la rândul lor, față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,286-4,292 zloți iar cea maghiară fluctua între 330,2 și 332,1 forinți.

Mișcările perechii euro/dolar se rezumau la 1,1063-1,1085 dolari.

Bitcoin cobora pe platformele specializate la 7.320-7.400 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.