PROTESTUL DIASPOREI. De frica poporului, PSD s-a folosit de ultrași precum Iliescu de mineri

Protestul Diasporei, anunțat cu mult timp înainte, a băgat în stres coaliția PSD-ALDE, dar mai ales „gașca lui Dragnea”.

Încă înainte cu o săptămână de protest s-a observat că Dragnea și ai lui „camarilă” „le-a intrat frica în oase” când au realizat că românii din Diaspora vor veni în număr foarte mare, chiar peste așteptările lor. Atunci au trecut la o manipulare prin intermediul mass-media favorabilă lor.

Întâi au găsit un „neica nimeni” care se autodeclara organizatorul protestului Diasporei și care anunța că va curge sânge și „vor fi lupte de stradă”. Anunț care băga spaima în românii pașnici și care chiar își doreau să participe la protest.

În toată săptămâna premergătoare protestului, Liviu Dragnea și alți lideri PSD, apropiați acestuia, au început să declare că susțin orice manifestație de protest a românilor nemulțumiți de Guvernul Dăncilă, dar nu sunt de acord cu „violențele de stradă”. De fapt, ei erau singurii care aduceau în discuție acest subiect pornit de la un necunoscut.

Apoi, cu două zile înainte de protest, s-a anunțat că organizatorul de facto renunță la protest pe tot felul de motive puerile, doar-doar îi va descuraja pe românii din Diasporă să renunțe la manifestația din 10 august. Dar, din contră, i-a făcut să fie și mai deciși de a participa la protest.

În plus, pe rețele de socializare apăruseră tot felul de mesaje despre „lupte de stradă, vărsare de sânge…” pentru a „arăta”, chipurile, că protestul de pe 10 august nu va fi unul pașnic.

Toate aceste acțiuni erau semne clare că la protestul Diasporei, Dragnea și a lui camarilă vor pregăti ceva pentru a sabota manifestarea.

Și s-a întâmplat. Dar nu cu minerii, așa cum a făcut Ion Iliescu în 1990 pentru a scăpa de „huliganii” din Piața Universității, ci cu galeriile echipelor de fotbal, cu interlopi și ultrași puși să-i provoace pe jandarmi. Jandarmi care au executat un ordin dat de cei care știau de planul malefic pus la cale de Dragnea&comp.

De aici imaginile care au îngrozit o parte din români și care au dus la tot felul de declarații ale liderilor PSD, acuzând Opoziția și pe președintele Iohannis că ei sunt în spatele acestor violențe.

În timp se va dovedi că toată violența din timpul protestului Diasporei a fost pusă la cale de actuala guvernare pentru a-i compromite pe românii care lucrează în străinătate, dar și manifestația în sine. Numai că tot acest plan, în care românii pașnici care au participat la protest au căzut victime colaterale în conflictul dintre ultrași și jandarmi, nu a ținut. Marea majoritate a românilor, din țară și străinătate, și-a dat seama de planul malefic pus la cale de Dragnea și camarila sa și i-au determinat să fie și mai hotărâți să participe la protestele împotriva PSD.

Iar protestele vor continua…

Adrian DIMITRIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.