Atenție, se poartă! 5 tipuri de încălțăminte de nelipsit din dulapul oricărei femei

Consideră-ți pantofii o investiție. Până la urmă, ei sunt cei care te poartă peste tot. Uneori îți oglindesc starea, alteori sunt impuși de împrejurări, oricum ar fi, fiecare pereche trebuie să își câștige locul în dulapul tău.

Comozi și în trend, ei trebuie să fie gata să răspundă nevoilor tale de peste zi, de aceea a deține o varietate de pantofi te poate salva din multe situații. Dacă încă nu te-ai hotărât ce să cumperi din vasta gamă ce există pe piață, nu îți face griji, avem soluția de care ai nevoie!

Iată 5 tipuri de încălțămite pe care orice femeie ar trebui să le aibă

  1. Pantofii cu toc

Un clasic de nelipsit din garderoba ta, pantoful cu toc a fost în topul preferințelor pentru pantofi de secole. Cea mai veche dovadă a purtării lor vine din Egiptul anului 3500 î.Hr, când erau purtați de bărbați în timpul unor ceremonii religioase. De atunci, ei au rămas ca un simbol al încrederii de sine și al atracției, efectul lor de subțiere și alungire a siluetei fiind bine cunoscut peste tot. Mai mult decât atât, încălțămintea poate dezvălui adevărate secrete despre personalitatea ta, iar pantofii cu toc nu fac excepție! Știai că specialiștii sunt de părere ca doamnele și domnisoarele care aleg pantofii cu toc cui sunt, contrar așteptărilor, foarte harnice? 

Înainte să îți achiziționezi, însă, o pereche de pantofi cu toc, trebuie să fii atentă la câteva aspecte. Întotdeauna caută să alegi un pantof ce îți vine puțin mai larg, deoarece piciorul se va umfla în timpul zilei. Pantofii care îți vin ficși în mod sigur te vor strânge. De asemenea, dacă mergi la un eveniment unde ești nevoită să stai mult în picioare sau să dansezi, poate nu vei dori să alegi niște pantofi cu talpă și toc subțiri. Purtându-i la astfel ocazii, devii predispusă căzăturilor când te aștepți mai puțin.

  1. Balerinii/Mocasinii

Uneori, însă, nu te simți în starea necesară purtării tocurilor. Poate ai de făcut un drum rapid, sau ai planificată o ieșire la picnic…oricare ar fi situația, pantofii cu toc sunt cât se poate de nepotriviți. În acest caz trebuie să ai la îndemână o altă variantă. Balerinii sau mocasinii te scot, astfel, din încurcătură. Cu talpa joasă și extrem de comozi, aleși corect, ei îți pot oferi senzația că mergi desculț! Atenție, însă…dacă talpa îngăduie pantofului să fie îndoit la jumătate astfel încât să poată încăpea într-un buzunar, nu este un semn bun. Mai mult ca sigur le lipsește rigiditatea necesară pentru a-ți susține și proteja talpa. La capătul opus sunt cei extrem de rigizi, care nu permit aproape deloc îndoirea tălpii. Aceștia conduc inevitabil la formarea de bătături și la forțarea mușchilor gambei. Ca în toate, echilibrul este, deci,  soluția!

  1. Sandalele

Sandalele oferă o ideală alternativă pentru balerini sau mocasini. Fiind decupate, piciorul va putea respira, iar de bătături nici nu poate fi vorba. Venind chiar cu mai multe opțiuni decât balerinii, deoarece poți alege pentru unele cu toc sau fără, sandalele de damă oferă o multitudine de posibilități la acest capitol. Perfecte mai ales pentru plajă, ele sunt de nelipsit din bagajul de călătorii al oricărei femei. Ca în cazul pantofilor cu toc, atunci când cauți perechea perfectă pentru tine, asigură-te că există un mic spațiu între călcâi și partea din spate a pantofului. Un alt aspect pe care ar trebui să îl ai în vedere este arcuirea tălpii. Pentru a evita posibilele dureri, caută o pereche de sandale care imita arcuirea piciorului tău. Create pentru a se simți bine la purtat și pentru a arăta bine, cu greu găsești sandale nepotrivite ție, dar nu strică niciodată să fii puțin precaută. 

  1. Pantofii sport

O pereche de adidași buni este, poate, la fel de necesară unei femei ca o pereche de pantofi cu toc. Indiferent dacă faci sport sau nu, adidașii pot fi purtați la aproape orice, mai ales cu noile modele ce duc acest tip de pantofi în toate direcțiile vestimentare. Dacă plănuiești o vacanță la munte sigur ai nevoie de ei, iar pe timp de ploaie se vor dovedi mai folositori decât sandalele, balerinii sau pantofii tăi cu toc. Criteriile de alegere sunt variante în funcție de nevoile tale: pentru alergat, pentru cățărat, impermeabili sau nu…tu alegi. În rest, singurul criteriu de care trebui să mai ții cont este să te simți bine. Dacă sunt comozi și nu te jenează în niciun fel atunci sunt perfecți pentru tine!

  1. Cizmele/Ghetele

Pentru că, indiferent dacă alegem sau nu, vom traversa și un sezon ploios și unul friguros, trebuie să fim echipați corespunzător. Aici intervin ghetele sau cizmele, după preferință, deschizând o nouă arie de posibilități. Ca în cazul adidașilor, înainte să te aventurezi la cumpărături trebuie să te hotărăști cu ce scop vrei să le cumperi: vrei să fie impermeabile sau îmblănite, vrei să le porți la serviciu, când ieși în oraș sau când mergi pe munte? Odată scopul determinat, ai deja o idee destul de bună despre ceea ce cauți. Un alt aspect bun de luat în calcul este silueta ta. Femeilor minione, spre exemplu, nu le sunt recomandate ghetele, deoarece pot părea că taie piciorul, în timp ce o pereche potrivită de cizme pot crea efectul opus, cel de subțiere și alungire dorit. De aceea, cizmele înalte, peste genunchi, sunt excelente pentru ele!  

Lumea pantofilor este una vastă, cu un infinit de posibilități. De aceea, alegerea unei perechi de pantofi perfecte pentru tine poate părea o sarcină imposibil de dus la capăt. Lucrurile nu pot fi, însă, mai departe de adevăr. Primul și cel mai important criteriu este să îți placă, apoi să te simți bine și confortabil în ele, după care pot fi luate în considerare și celelalte aspecte. Dar se știe, perechea preferată de pantofi are un efect magic asupra celei care o poartă: încrederea de sine instantă! 

Foto: Unsplash.com        

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.