Copiii instituționalizați au primit cadouri de la tinerii liberali, mesagerii lui Moș Niculae

Tinerii liberali au fost mesagerii lui Moș Nicolae pentru 31 de copii din cadrul Complexului de case de tip familial „Sfântul Mina” din municipiul Botoșani.

Cu complicitatea conducerii Centrului, Organizația Municipala a TNL Botoșani a oferit copiilor instituționalizați cadouri ce au acoperit, în parte, nevoile acestora, respectiv obiecte de îmbrăcăminte (mănuși, căciuli și fulare), produse de igienă, jucării, dulciuri, fructe, dar și două sănii pentru ca bucuria primei zăpezi să fie trăită din plin.

„A fost ziua lor în care au zâmbit, s-au bucurat, ne-au bucurat, dar mai ales ne-au dat o lecție de viață. Ne-a preocupat să ne axăm strict pe achiziționarea produselor ce nu le sunt asigurate de către stat, în acest fel am dorit să atragem atenția asupra fondurilor insuficiente alocate acestui sector social atât de sensibil”, a declarat Monica Răileanu, președintele Organizației Municipale de Tineret Botoșani.

Copiii din cadrul Complexului de case de tip familial „Sfântul Mina” au intrat deja în atmosfera de sărbătoare și cu prilejul vizitei tinerilor liberali, au pregătit și un mic spectacol despre obiceiurile și tradițiile românești.

„Este perioada în care dăruim mai mult, încercăm să fim mai buni. Ca reprezentant al tinerilor liberali la nivel național, mi-am asumat un rol important, acela de a susține idei, inițiative, acțiuni ce pot sprijini comunitatea locală”, a declarat Radu Lebădă, prim-vicepreședinte TNL Botoșani și membru în cadrul Biroului Politic Național al TNL.

La acțiunea organizată de către Organizația Municipală de Tineret au participat și tineri din Organizația Județeană de Tineret Botoșani, dar și președintele Tiberiu Nichiteanu.

Această acțiune reprezintă un punct de plecare în crearea unei tradiții în ceea ce privește sprijinirea copiilor din cadrul Complexului „Sfântul Mina”.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.