DOLIU în fotbalul românesc! S-a dispus începerea unei anchete în cazul morții lui ILIE BALACI!

Fostul fotbalist internațional a decedat la vârsta de 62 de ani, duminică dimineață.

În jurul orei 9.40, a fost anunțat apelul la 112. Imediat la locuința de familie a fotbalistului Ilie Balaci s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz încă un echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare, conform protocolului medical, a fost declarat decesul, după cum au transmis cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență.

Vestea că Ilie Balaci a decedat în urma unui atac celebral a fost anunțată inițial la postul de televiziune DigiSport, de Sorin Cîrțu.

„Eu sunt la București, am avut botezul nepotului. Dimineață, mi-a dat și mie un telefon un prieten comun. Acum câteva minute am vorbit la Craiova cu prietenii noștri, care erau la el și îi țineau lumânarea”, a declarat Sorin Cîrțu.

Și clubul de fotbal CS Universitatea Craiova a postat pe Facebook un mesaj legat de decesul fostului fotbalist.

„Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ilie Balaci a plecat să joace în echipa îngerilor. Dumnezeu să îl odihnească! NU TE VOM UITA NICIODATĂ, ILIE BALACI!”, a scris clubul.

Atât la începutul partidei Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani, cât și la debutul meciului Universității Craiova cu FCSB s-a ținut un moment de reculegere. Mai mult chiar, oltenii au reușit să obțină și o victorie în fața echipei antrenate de Nicolae Dică.

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat că a dispus efectuarea unei anchete care să verifice modul în care s-a desfășurat intervenția serviciului de ambulanță în cazul fotbalistului Ilie Balaci, după ce familia acestuia a ridicat suspiciuni vizând atât procedura, cât și medicația care i-a fost prescrisă sportivului.

„Pot să vă spun că ne-am autosesizat în urma suspiciunilor pe care le-a ridicat familia și pe care le-am aflat din presă. Ilie Balaci este un erou național și era datoria noastră să facem acest lucru. Împreună cu Raed Arafat am constituit o echipă de control din care fac parte specialiști care vor merge la Craiova pentru a verifica ce s-a întâmplat exact în cazul lui Ilie Balaci, modul în care s-au respectat procedurile de la preluarea pacientului de la dispecerat până la declararea decesului”, a declarat Sorina Pintea.

De asemenea, va fi verificat modul în care i s-a prescris medicația.

„Vom vedea ce vor spune legiștii. În maximum două zile vom afla exact. Vom avea un raport complet asupra modului în care s-a desfășurat această intervenție”, a mai spus Sorina Pintea.

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. Autopsia a arătat ca Ilie Balaci a murit din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii și a unui infarct miocardic.

Născut la 13 septembrie 1956, Balaci și-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984), transmite News.ro.

El a mai evoluat la FC Olt și la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naționale, pentru care a marcat opt goluri.

Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului și din nordul Africii, cu care a obținut numeroase performanțe.

Ilie Balaci a fost cel mai important produs al școlii de fotbal craiovene. Născut la Bistreț, județul Dolj, a debutat la Universitatea în august 1973 și a fost motorul echipei spre primul titlu de campioană, în 1974. Este cel mai tânăr debutant la echipa națională, în perioada de glorie a acesteia, la 17 ani, 6 luni și 10 zile. Debutul lui Balaci sub tricolor s-a produs pe 23 martie 1974, pe Parc des Princes, la un meci cu Franța. A câștigat 3 titluri naționale și 4 cupe ale României, identificându-se practic cu perioada de glorie a Universității. A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în două rânduri, în 1981 și 1982. În divizia A are 349 de prezențe și 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariții, în vreme ce la națională are 65 de selecții și 8 goluri.

Ca antrenor a avut performanțe remarcabile în special în țările arabe. A câștigat Cupa Campionilor Africii, în 1992, cu Club Africain Tunis (Tunisia), Cupa Cupelor țărilor Arabe, în 1993 și 1994 cu Olimpique Casablanca (Maroc), Cupa Campionnilor Golfului, în 1997, cu Al Nassr Riad, și în 1998 cu Al Hilal (ambele din Arabia Saudită), Cupa Cupelor țărilor Arabe în 2000 cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Supercupa Asiei, în 2000 cu Al Ain.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.