FINANTELE PUBLICE, la un pas de INTRERUPEREA LUCRULUI

Sindicatul National al Finantelor Publice a semnalat ca guvernantii sunt pe cale sa le faca o mare nedreptate unor angajati ai organelor fiscale teritoriale. 

In timp ce unii angajati din sectorul Finantelor se vor bucura de cresterea lefurilor, altii au cam fost uitati. 
 
„Salutam initiativa Guvernului Romaniei, ca prin OUG 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 si unele masuri bugetare, printre altele, sa abordeze si salarizarea angajatilor Fiscului Romanesc. Este laudabil faptul ca statul a inteles, in sfarsit, ca pentru a avea bani la buget, organele fiscale, datorita importantei sociale a muncii prestate, precum si a complexitatii acesteia, trebuie sa beneficieze de o remuneratie corecta, numai ca, asa cum este prevazut in actul normativ recent aprobat, organele fiscale teritoriale, cele care de fapt constituie “furnicutele sistemului”, sunt uitate, dispozitiile ordonantei neaplicandu-se si acestora”, se arata intr-un comunicat al SNFP.
 
Aceasta, in contextul in care administrarea fiscala a tarii se bazeaza in cea mai mare parte pe munca organelor fiscale teritoriale.
 
Mentionam de asemenea ca responsabilitatile ce decurg din aceasta activitate, cad cu preponderenta asupra lor. 
 
„Cu totii stim ca oriunde in lume, Fiscul nu este iubit de nimeni. Inspectorii fiscali care ajung fata in fata cu contribuabilul, atunci cand incearca sa il determine pe acesta sa-si plateasca darile (pentru ca toata comunitatea sa se poata bucura de serviciile oferite de stat, institutiile sa functioneze si toti bugetarii sa isi primeasca salariile), “se bucura” de oprobriul publicului. Pe fondul acestei situatii, Sindicatul National al Functionarilor Publici, reprezentant si al functionarilor din sistemul institutional al Finantelor Publice, solicita Guvernului, de urgenta, completarea prevederilor OUG 47/2015 cu prevederi asemanatoare celor din aparatele proprii ale institutiilor centrale, pentru toate organele fiscale, deci si pentru cele teritoriale, bineinteles, in functie de importanta sociala a muncii prestate de catre acestea”, se mai arata in comunicatul SNFP.
 
Necorectarea acestor prevederi legale, vor conduce in final la dezbinarea angajatilor din Fiscul Romanesc, la crearea unei stari de frustare colectiva, la demobilizarea lor in activitatea ce o desfasoara iar, in ultima instanta, la afectarea incasarilor la bugetul de stat, este de parere Liviu Toader, liderul national al SNFP Finante Publice.
 

1 COMENTARIU

  1. Câ?tig? bani pe net! Un nou proiect î?i st? acum la dispozi?ie ?i te înva?? gratuit, pas cu pas, cum s?-?i rotunje?ti veniturile. Fii curajos, încearc?! Vei descoperi o echip? dinamic?, mult? seriozitate ?i, mai ales, posibilitatea real? ?i verificat? prin care tu s? câ?tigi bani! Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com

Comments are closed.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.