AcasăNoiembrie calm pentru LEU
Array

Noiembrie calm pentru LEU

Raportul euro/leu a avut o evoluție calmă în noiembrie, care s-a stabilizat în jurul valorii de 4,87 lei, parcurs care s-a conturat încă de la finalul lui septembrie, când a fost atins maximul istoric de 4,8750 lei.

Comparativ cu sfârșitul lui octombrie cursul euro a scăzut cu doar 0,08 bani, cel al dolarului a coborât cu aproape 9 bani, în timp ce francul elvețian a pierdut 5,14 bani iar lira sterlină a crescut cu 3,6 bani.

La începutul lunii, după deciziile luate de agențiile Moody´s și Fitch de a menține ratingul României, euro a scăzut până la 3,4643 lei. Moneda unică a revenit apoi pe creștere pentru ca vineri media să fie stabilită la 4,8735 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,87-4,876 lei, cu închiderea la 4,874 lei.

Sondajul realizat în octombrie în rândul membrilor CFA România indică o deteriorare a prognozelor privind evoluția raportului euro/leu. Dacă în septembrie valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni a fost de 4,9284, luna trecută ea a urcat la 4,9398. Situația este identică și în cazul anticipaţiilor pentru orizontul de 12 luni, care au urcat de la 4,9996 la 5,0102 lei/euro.

Sărbătoarea americană de Thanksgiving, perspectiva unei tranziții calme la Casa Albă, între administrația Trump și administrația Biden, cât și anunțul conform căruia Janet Yellen, fosta președintă a Fed, va ocupa funcția de secretar al Trezoreriei SUA, au fost tot atâtea motive de creștere a apetitului pentru risc.

Euro a crescut de la 1,1801 dolari, la începutul perioadei, la 1,1964 dolari, valoare la care s-au închis piețele americane la finalul ei. Această evoluție a făcut ca media bancnotei verzi să scadă de la 4,1013 la 4,0822 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,0875 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,079-1,087 franci/euro iar media de la sfârșitul săptămânii a fost stabilită la 4,5081 lei.

După o creștere la 5,4820 lei, media lirei sterline a scăzut vineri la 5,4471 lei.

Uncia a scăzut vineri până la 1.776 dolari, mai jos cu circa 150 dolari față de începutul lunii. Pe piața locală, prețul gramului de aur a coborât de la 246,1113 lei, la începutul săptămânii, la 237,6576 lei, la finalul ei. Evoluția descendentă poate fi pusă pe seama optimismului arătat de investitori dar și pe faptul că volumele din piața americană au fost scăzute.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,04%, valoare stabilită la jumătatea săptămânii.

În schimb, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 2,11 la 2,10% iar cel la 12 luni a scăzut de la 2,14 la 2,13%.

Bitcoin a crescut miercuri pe platformele specializate la 19.487 dolari, nou maxim al ultimilor trei ani. A urmat marcarea rapidă a profiturilor iar criptomoneda a coborât la aproape 16.200 dolari, pentru ca vineri să fluctueze în culoarul 16.500-17.400 dolari.

Analiza cuprinde perioada 23-27 noiembrie.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei