ACUZAȚII GRAVE! GUVERNUL DĂNCILĂ nu respectă drepturile românilor din Diasporă!

Milioane de euro s-au cheltuit anual, fără rezultate, pe proiecte la care sunt abonați doar câțiva colaboratori apropiați ai celor aflați la guvernare.

Confederația Națională a Antreprenorilor Mici și Mijlocii (CAPIMED România) atrage atenția cu privire la faptul ca românii din Diaspora nu sunt informați de către autoritățile române cu privire la consecințele noilor modificări ale legislației fiscale și nici cu privire la pericolele la care se expun atunci când sunt racolați de către „caporali” când aleg să lucreze „la negru” în Italia.

„Sunt peste 3,5 milioane de români în Italia, din care statul român recunoaște doar 1,5 milioane. Datele statistice nu reflectă realitatea, pentru că românii care ajung să muncească la negru nu își declară domiciliul în Italia, iar cei care ajung sclavi pe plantațiile din Sicilia – nu este o figură de stil, ci crudă realitate! – nu le pot cere voie celor care i-au sechestrat, să meargă să-și declare reședința în zone care-i privează de libertate”, a declarat Carmen Luminița Andrei, președinte CAPIMED România.

Sunt zeci de mii de români în Italia care ar putea depune mărturie oricând că în ultimii ani, niciun material de informare nu a ajuns la ei. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor românilor din Italia, în ultimii trei ani, Confederația CAPIMED România a încercat, fără nicio șansă, să obțină finanțare pentru proiecte care i-ar fi putut ajuta, atât cu informații cât și cu suport juridic, medical, material și moral.

„Doamna ministru Natalia Intotero nu a văzut cum arată o femeie violată și bătută până la comă, abandonată pe o plantație din Sicilia. Sunt sute de cazuri. Femei, dar și copii, bărbați și bătrâni lăsați la porțile spitalelor, care nu beneficiază de îngrijire medicală. În fața tuturor acestora, autoritățile române închid ochii și se limitează doar la a face declarații politice, finanțând spectacole, festivalul iei și al cârnatului tradițional, petreceri cu manele și alte acte nonculturale, doar pentru a arăta că „le pasă”. Nu le pasă! Iar asta pot confirma românii aflați în sclavie, în Italia. Statul român se preface că nu știe că un român ajuns la muncă în Italia, care-și declară reședința fiscală, mai aduce cu el cel puțin doi, care nu-și găsesc imediat un loc de muncă și, drept urmare, nu declară nimic. De aici rezultă numărul de trei ori mai mare de români care se află în Italia față de cel oficial”, mai declară Carmen Luminița Andrei, președinte CAPIMED România.

Dacă s-ar face bilanțul ultimilor trei ani, s-ar constata că milioane de euro s-au cheltuit anual, fără rezultate, pe proiecte la care sunt abonați doar câțiva colaboratori apropiați ai celor aflați la guvernare – indiferent de partid – în timp ce cazurile concrete de abuzuri, violuri, sechestrări, chiar și omucideri nu au fost cercetate de autoritățile române.

CAPIMED România s-a implicat în soluționarea multor astfel de cazuri, fără fonduri, fără finanțare, cu ajutorul unor medici și avocați italieni. Toate acestea, în timp ce oficialii români s-au plimbat, după fiecare scandal mediatic, iar în urma plimbărilor lor în Italia au rămas fotografii frumoase și câteva comunicate sau declarații de presă, ca exercițiu de imagine. Femeile violate pe plantațiile italienilor, bătute și sechestrate, puse la muncă silnică, zi-lumină, nu sunt fetele frumoase care zâmbesc în pozele cu oficialii din România! Ceea ce fac autoritățile din România este în primul rând o ofensă adusă milioanelor de români din Diaspora, ale căror voturi vor să le câștige toți cei care vor intra în curând în campanie electorală, doar cu declarații de presă, cu selfie-uri și exerciții de imagine!

Mai mult decât atât, CAPIMED România condamnă prezumtivul proiect de lege despre care s-a vehiculat în spațiul public, care prevede că se pot confisca banii românilor trimiși în țară dacă nu sunt justificați cu documente, în caz contrar statul român considerându-i infractori. În acest sens, CAPIMED România cere un răspuns ferm din partea Guvernului României, în special de la ministrul pentru Afacerile Externe, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, premierului României, dar și președintelui României (în calitate de garant al Constituției), deoarece se încalcă grav un drept constituțional al românilor din Diaspora, și anume articolul 17, care prevede dreptul acestora de a fi protejați de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.