Ministerul Apararii Nationale a anuntat ca baza militara Kandahar din Afganistan a fost atacata, vineri. A fost declansata alarma de atac cu rachete.
„Vineri, 26 februarie, a fost declansata o alarma de atac cu rachete in baza militara Kandahar din Afganistan. Conform primelor informatii, in jurul orei 17,45, ora Romaniei, in baza a cazut o racheta. Incidentul nu s-a soldat cu nicio victima sau pagube materiale”, precizeaza MApN intr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, tot personalul bazei s-a adapostit, conform procedurilor, in zonele special amenajate.
„Ministerul Apararii Nationale monitorizeaza atent atat desfasurarea misiunilor de catre militarii romani, cat si masurile si procedurile de siguranta in cazul acestora. Romania are dislocati in Afganistan aproximativ 600 de militari”, se mai arata in comunicatul MApN.