Home Internațional Cartea „Mein Kampf” va fi publicata in Germania

Cartea „Mein Kampf” va fi publicata in Germania

adolf hitler

Cartea „Mein Kampf” scrisa de liderul nazist Adolf Hitler va fi publicata in Germania pentru prima data dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Cartea „Mein Kampf” va fi publicata intr-o varianta comentata, prevazuta pentru 2015, a anuntat landul Bavaria, care detine drepturile, potrivit agentiei germane de presa DPA, citata de Moldpres.
Ministrul bavarez al finantelor, Markus Soeder, a precizat ca decizia in acest sens a fost luata dupa mai multe discutii, mai ales cu juristi, si cu scopul de a „demitiza” aceasta lucrare, in care se amesteca elemente autobiografice si fundamentele ideologiei naziste, noteaza AFP.
„Vrem sa aratam cu claritate in ce masura aceasta carte, cu consecinte catastrofale, este absurda”, a subliniat responsabilul bavarez, referindu-se la volumul care a servit drept baza politicii de genocid a celui de-al III-lea Reich.
In egala masura, obiectivul este de a face „cat mai putin atractiva posibil din punct de vedere comercial” orice viitoare publicare a lucrarii.
Cartea „Mein Kampf” („Lupta mea”) a fost scrisa de Adolf Hitler in timp ce se afla la inchisoare, in 1924, dupa o tentativa de puci. Landul Bavaria din Germania detine pana in anul 2015 drepturile asupra cartii „Mein Kampf”. De la sfarsitul lui 2015 – dupa 70 de ani de la moartea lui Adolf Hitler – cartea va deveni domeniu public, iar din anul 2016 va putea fi reeditata fara consimtamantul landului Bavaria, in afara de cazurile de „incitare la ura de rasa”, a tinut sa precizeze Soeder. Pana acum, landul Bavaria a blocat orice reeditare totala sau partiala a textului, pentru a evita o eventuala exploatare a sa de catre grupari neonaziste.

Exit mobile version